Puterea gandului,”Presedintele planetei Pamant”

Update:Vedetele despre victoria lui Obama.Articolul scris de Cristian Tudor Popescu m-a impresionat foarte mult pentru ca e ceea ce as fi scris si eu daca as fi avut harul unui scriitor si ziarist care nu scrie la comanda.E minunat sa stii sa manuiesti cuvinte;“Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”,nu-i asa?
Preşedintele planetei Pământ
de Cristian Tudor POPESCU
Washington şi o aşezare din Kenya bucurându-se pentru acelaşi lucru. Africa – polul sărăciei, sălbăticiei, al bolii şi morţii şi America – vârful tehnologic şi civilizaţional al lumii, vibrând la unison. Barack Obama este primul preşedinte cu aură planetară din istoria omenirii. În toate ţările unde s-au făcut sondaje pe confruntarea Obama – McCain, americanul african a câştigat clar. Mai mult, destui dintre cetăţenii acestor ţări l-ar vota pe Obama preşedinte al statului lor, preferându-l conducătorilor politici băştinaşi.

Este extraordinar modul în care senatorul de Illinois a obţinut acest uriaş impact. Barack Obama a fost un candidat popular, nu unul populist. Nu a recurs la trivialităţi, bâlcisme, bateri pe burtă cu poporul, pomeni electorale, n-a răcnit, n-a făcut-o pe moralistul, pe justiţiarul lovindu-se cu microfonul în piept, n-a melodramatizat, n-a vărsat decât o lacrimă, la moartea bunicii sale. Şi toate astea fără a părea arogant. Forţa şi coerenţa discursului său au fost interioare, oamenii au rezonat până în straturile cele mai de jos ale societăţii, dincolo de rasă, sex sau religie, la miezul celor spuse de Obama, la idei, nu la artisticării de campanie, şi acelea, bine făcute de echipa lui. În marea de politicieni abţibild care ne înconjoară, Barack Obama apare ca un om politic tridimensional, are adâncime. Obama este un intelectual, un harvardian pursânge. N-am crezut până acum că e posibil ca un intelectual să rămână intelectual devenind totodată un om politic de succes. Mi s-a părut că trebuie să-şi anuleze raţionalitatea şi bunul simţ pentru a câştiga la mase. Obama a reuşit rămânând el însuşi.

Ieşită din comun, de asemenea, lecţia de fair play politic şi calitate umană dată de cel învins, John McCain. Veteranul din Vietnam i-a îndemnat pe toţi cei care l-au susţinut să fie de-acum alături de Obama, care l-a convins că va şti să apere prestigiul Statelor Unite. Câte generaţii mai trebuie să treacă până când clasa noastră paleolitică se va apropia cât de cât de acest nivel de civilizaţie politică?

Dincolo de nesiguranţa zilei de mâine în care i-a aruncat criza fabricată de cei bogaţi, americanii obişnuiţi se simt desconsideraţi de Wall Street sub ochii „organelor“ guvernamentale. Jigniţi, dispreţuiţi, luaţi de fraieri. Obama înseamnă pentru cei mulţi speranţa nu numai de a supravieţui financiar, dar şi de a-şi recâştiga încrederea în autorităţile statului.

Mai mult decât atât: victoria lui Obama – cel mai important moment politic de după căderea comunismului – înseamnă regândirea capitalismului. Până acum, capitalismul s-a mulţumit să trăiască din superioritatea care i-a fost recunoscută faţă de comunism, ajungându-se până la năzbâtiile publicate de un Fukuyama despre „sfârşitul istoriei şi ultimul om“ – adică mai rămâne doar să cucerească toată planeta capitalismul liberal şi gata. Acum, capitalismul e silit să lupte, să se reformeze din rădăcini dacă vrea să mai existe.

Avem şi noi românii o contribuţie la soluţionarea problemelor Americii şi ale lumii întregi: am scos un banc în vreme ce ne uitam la meci, căci fotbalul a făcut audienţă, nu alegerile americane. Cum rezolvă Obama criza economică? Îi pune pe toţi să muncească la negru. V-aţi râs, stimaţi cititori? Eu, nu. Mi-am amintit doar de o definiţie dată de Mircea Vulcănescu românului de succes: secătura seducătoare.

Barack Obama nu este un vlăstar al marilor familii ale Americii, aşa cum a fost cel cu care este comparat, John F. Kennedy. Este un băiat venit dintr-o familie destrămată, crescut fără tată, atins de alcool şi de droguri în adolescenţă. Ca să ajungă să vorbească în numele altora, a trebuit să lupte mai întâi cu sine însuşi. Poate tocmai de aceea este omul potrivit pentru a face uitată „strategia“ Bush, pe care a descris-o foarte exact: să dai lecţii lumii întregi fără să asculţi pe nimeni. Fireşte, politica Americii nu se schimbă în coordonatele ei fundamentale de pe o zi pe alta, dar dialogul, respectul, raţionalitatea în locul încăpăţânării arogante şi agresive poate însemna un pas uriaş.Închei cu un gând dincolo de politică: dacă incredibilul s-a produs şi un negru a ajuns preşedintele Americii, atunci poate că şi creştinii vor conştientiza mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu. ctp@gandul.info

Posted on noiembrie 6, 2008, in istorie, Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: