Daily Archives: octombrie 22, 2008

În ciudă

În ciudă
de Robert Burns
Traducere de Ştefan Octavian Iosif.

Se vede sărman, ocolit cu dispreţ
Şi fruntea şi-o-nclină — în ciudă?
Dar noi ne mândrim şi-o-nălţăm mai măreţ,
Şi-aceasta doar numai în ciudă!

În ciudă şi numai în ciudă,
În ciuda atâtor mizerii ce sânt,
Nimic nu e rangul decât un cuvânt,
Şi omul e aur — în ciudă!

Cu pâine şi sare, cu coji de mălai
Trăim anevoie — în ciudă!
Nebuni şi mişei se răsfaţă ca-n rai,
Dar om este omul — în ciudă!

În ciudă şi numai în ciudă,
În ciuda averii şi-a tuturor chiar,
Tot omul cel vrednic e mărgăritar,
Oricât de sărac e — în ciudă!

Vedeţi voi pe-acela, el cică-i boier,
Şi ţanţos ce umblă — în ciudă!
Asculte-l toţi proştii şi-nalţe-l la cer,
El tot e-un netrebnic — în ciudă!

În ciudă şi numai în ciudă,
În ciuda podoabei ce-o poartă la piept,
Un om fără zgardă, un om înţelept
Se uită şi râde — în ciudă!

Un rege îl poate-ncărca din prisos
Cu nume şi-onoruri — în ciudă!
Dar vrednic să facă din om ticălos
Nu poate nici dânsul — în ciudă!

În ciudă şi numai în ciudă!
Oricât e de sus şi oricât de semeţ,
Nimic nu-i mai sfânt, şi nimic mai de preţ
Ca mintea şi cinstea — în ciudă!

De-aceea rugaţi-vă Domnului sfânt,
Să lupte tot omul — în ciudă!
Ca mintea şi cinstea să aibă cuvânt
Pe lumea aceasta — în ciudă!

În ciudă şi numai în ciudă,
Veni-va ea vremea înscrisă pe steag.
Când om către om să-şi întindă cu drag
O mână de frate — în ciudă!

Am gasit poezia intamplator si mi-a placut.Se potriveste starii mele de spirit,mai ales ca nu e totul in regula pe la noi.Chiar si criza financiara mondiala a ajuns pe aici,in plus,luni am vrut sa ascult recitalul de orga de la biserica catolica,insa am incurcat localitatile.

Mi-e ciuda ca sunt cam neputincioasa,mi-e ciuda ca nu sunt destul de curajoasa,mi-e ciuda ca inca nu ne-am desteptat.Mi-e ciuda si m-am saturat!

„De ce, Doamne?”,rugaciune

As fi ipocrita sa spun ca sunt o persoana religioasa,ca merg la biserica,ma spovedesc,tin posturi.Nu prea fac nimic din toate astea,dar cateodata ma rog la Dumnezeul in care cred eu.Ma rog pentru familia mea,ma rog pentru toti,ma rog pentru iertarea pacatelor si-I multumesc Celui de Sus ca m-a ajutat.Nu intotdeauna ma pot ruga,din pacate.

Intro zi pe cand navigam pe internet am gasit Decalogul si am fost curioasa sa citesc.bineinteles ca nu am citit tot,e prea mult de citit,asa ca citesc cand am dispozitia potrivita.Astazi am citit Porunca a II-a:
Să nu spui numele
Domnului Dumnezeului tău în zadar.

Am preluat cateva fraze si o rugaciune deosebita care sper ca vor fi citite cu interes de cei care trec pe aici.

Manipularea numelui lui Dumnezeu

A te folosi de Dumnezeu, de religie, de Biserică, de slujitorii altarelor, de slujbele religioase în scopul de a domina pe alţii, pentru interese politice, e păcat de blasfemie împotriva numelui lui Dumnezeu. „E blasfemie să recurgi la numele lui Dumnezeu pentru a acoperi practici criminale, pentru a înrobi popoare, pentru a tortura sau a ucide” .

Istoria e plină de astfel de blasfemii. Să ne gândim numai la războaiele numite sfinte, purtate în numele lui Dumnezeu. Intenţiile imperialiste ale ţarilor ruşi aveau acoperire religioasă. Ei pretindeau că au misiunea divină de a proteja creştinătatea de turci atunci când cucereau popoarele din jurul lor. Bolşevicii le-au continuat misiunea. Hitler se credea şi el trimisul lui Dumnezeu, investit cu misiunea divină, mesianică, de a salva omenirea şi de a îmbunătăţi rasa umană când şi-a propus să cucerească lumea şi să elimine rasele inferioare.

Blasfemi şi necinstitori ai numelui lui Dumnezeu sunt toţi acei politicieni care îşi pun masca religiozităţii, se fac văzuţi la slujbele religioase cu lumânărica în mână cu scopul de a-şi face capital politic, de a-şi câştiga simpatia alegătorilor. Blasfemi sunt şi acei slujitori servili ai altarelor care fac slujbe religioase în asemenea scopuri murdare în loc să spună ce i-a spus Isus ispititorului: „pleacă de la mine Satană! când li se cere aşa ceva.

Pentru a ne ruga lui Dumnezeu la timp de suferinţă ne poate ajuta această admirabilă rugăciune a lui Michel Quoist.

Update:De ce,Doamne…?Diana are doar 5 ani. Şi cancer.

„Doamne, suferinţa îmi dă neplăcere, mă apasă.
Nu înţeleg pentru ce o îngădui?
De ce, Doamne?
De ce acel copilaş nevinovat care geme cumplit de o săptămână plin de arsuri?
De ce acel bărbat care de trei zile şi de trei nopţi agonizează chemându-şi mama?
De ce acea femeie lovită de cancer, pe care o găsesc îmbătrânită într-o lună cât în zece ani?
De ce acel muncitor căzut de pe schelă, epavă, om terminat când nu a împlinit nici douăzeci de ani?
De ce acel străin, sărac, părăsit, izolat, redus la o rană care puroiază?
Acea fată pusă în ghips şi întinsă pe o scândură de mai bine de treizeci de ani?
De ce, Doamne?
Nu înţeleg.
De ce în lume atâta suferinţă
care loveşte, închide în sine, produce greaţă, sfărâmă?
De ce această monstruoasă şi oribilă suferinţă,
care loveşte orbeşte, fără să dea explicaţii?
Se abate nedreaptă asupra celui bun,
cruţându-l pe cel rău?
Pare că dă înapoi, respinsă de ştiinţă, dar se întoarce în altă formă, mai puternică, mai subtilă?
Nu înţeleg. Suferinţa e odioasă şi mă înspăimântă,
De ce ei, Doamne, şi nu alţii? De ce ei şi nu eu?”
„Fiul meu, suferinţa nu am voit-o eu, Dumnezeul tău,
oamenii au voit-o.
Ei au introdus-o în lume introducând păcatul. Fiindcă păcatul este o dezordine şi dezordinea face rău. Vezi, oricărui păcat îi corespunde într-o anumită parte a lumii şi într-un anumit timp o suferinţă.
Şi cu cât mai multe sunt păcatele cu atât mai multă e suferinţa. Dar eu am venit în lume, eu am luat asupra mea toate suferinţele voastre după cum am luat asupra mea toate păcatele voastre. Eu le-am luat şi le-am îndurat înaintea voastră.
Eu le-am schimbat, le-am transfigurat.
Am făcut din ele o comoară.
Ele sunt încă un rău, dar un rău care aduce folos,
căci cu suferinţele voastre eu am înfăptuit Răscumpărarea
„.