Daily Archives: august 27, 2008

Maica Tereza,”Saint of the Gutters”

Doreste cineva un catelus ?Tiberiu Lovin scrie la el pe site si are si cateva poze cu catelusi si mama lor!

Maica Tereza

In ziua de 27 august 1910 a venit pe lume  ca sa aline suferintele oamenilor,o fetita care,mai tarziu a devenit Maica Tereza.

Maica TerezaO scurtă biografie

Maica Tereza Gonxha („floare înmugurită”) a crescut într-o bogată familie de albanezi catolici. Ea a primit de la părinţii săi o educaţie religioasă solidă. Când avea zece ani, tatăl îi moare pe neaşteptate; acesta a fost motivul pentru care, în anii ce au urmat, s-a dedicat şi mai mult credinţei sale. La doisprezece ani, se decide să devină călugăriţă. Ea a fost deosebit de consecventă în acest sens, la 18 ani cerând să fie primită în ordinul Loreto.

Acest ordin călugăresc îşi angajase membrii mai ales în sistemul educaţional din Bengal/India. Totuşi, Maica Tereza nu a plecat direct în India, fiind mai întâi trimisă la centrala ordinului Loreto din Irlanda. La data de 28 septembrie 1928, ea a părăsit oraşul natal Skopje, luând calea Irlandei. Dar după doar două luni, ea i-a putut împlini visul, plecând spre Bengal. La Calcutta şi-a depus primele jurămintele iar în următorii 17 ani a lucrat la St. Mary´s School din Calcutta, mai întâi ca profesoară, apoi ca directoare.

Cu ocazia unuia din periplurile sale prin Calcutta, ea a simţit menirea divină de a ajuta oamenii sărmani. Doi ani mai târziu a primit permisiunea de a-şi părăsi ordinul, fără să renunţe şi la statutul de călugăriţă. În anii care au urmat, Tereza a trăit printre cei mai săraci dintre săraci, în cartierele mizere ale Calkuttei. Celebrul ei portret, apărut în revista LIFE, i-a adus apelativul de „Saint of the Gutters”.

În anul 1949, Tereza a devenit cetăţean indian, iar în 1950 a înfiinţat ordinul „Misionarele Carităţii”. Membrii acestui ordin trebuiau să depună jurământul de castitate, de sărăcie şi de obedienţă. Acest ordin a fost recunoscut ulterior de către Papă, intrând în subordinea acestuia. Tereza se ocupa în cadrul acestui ordin mai ales de muribunzi, orfani şi bolnavi. Ea depunea însă cele mai mari strădanii în vederea alinării suferinţelor bolnavilor de lepră. Astăzi, ordinului Maicii Tereza îi aparţin peste 3000 de călugăriţe şi peste 500 de călugări din întreaga lume. Tereza a primit un număr impresionant de premii pentru activităţile sale altruiste. Cel mai important dintre acesta a fost, cu siguranţă, Premiul Nobel pentru Pace, primit în anul 1979 .

În ceea ce priveşte educaţia medicală deseori improprie a colaboratorilor săi, Maica Tereza obişnuia să spună că „nu succesul, ci credinţa nealterată este importantă.” Chiar dacă munca sa a fost apreciată şi recunoscută la nivel mondial, atitudinea ei conservatoare a fost uneori criticată. Astfel, ea vedea în politica practicată în domeniul avorturilor în multe ţări „cea mai mare ameninţare pentru pacea din lume”. Atunci când s-a pus problema, în Irlanda, legalizării divorţurilor, Maica Tereza a chemat irlandezii să dea un vot negativ.

La câteva zile după moartea prinţesei Diana, pe care o regretase profund, la 5 septembrie 1997 a murit şi Maica Tereza. Ea a fost înmormântată la Calcutta, la funeraliile sale participând foarte multe persoane, venite din toate colţurile lumii.

„Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit încă. Nu avem la dispoziţie decât ziua de astăzi. Hai să începem.”  [Maica Tereza]

„Dacă ești bun cu oamenii te pot acuza de interese și intenții ascunse.Fii bun oricum.
Dacă ești cinstit și sincer oamenii te pot înșela. Fii cinstit oricum.
Dacă găsești liniștea și fericirea oamenii pot fi geloși. Fii fericit mereu.
Binele pe care-l faci azi oamenii îl vor uită oricum.Fă bine mereu.
La urmă urmei nu e între ține și ei e între ține și Dumnezeu.”

Acum cateva luni am mai scris un post despre Maica Tereza.”Indoiala Maicii Tereza”.

(Poate ca suna ciudat ce spun acum,dar si pe mine m-a ajutat foarte mult aceasta sfanta,Maica Tereza).

„Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”.

Fiziologia poeziei

Cuvintele rostite sau scrise de noi, că ființe ce sunt (după cum spune poetul) sunt și ele asemeni noua, oamenilor: bune sau ne-bune;
ne pot aduce alinare, încurajare, cunoaștere, frumusețe, iubire…dar, pentru că sunt ființe, tocmai de-accea, ne pot provoca suferința, durere, teamă, deznădejde, ură…Fericiți sunt cei care știu să mânuiască „ființele cuvinte” spre ființele oameni ca să le dezvăluie tainele Universului infinit, cunoașterea, iubirea, frumusețea.Feriți-va de cei care mânuiesc „cuvintele ființe” călăuziți de cel din focul veșnic. Au doar un scop: răul, sub toate formele, ignorați-i, nu le răspundeți, răul poate ucide, citiți și simțiți magia cuvintelor ființe de lumina.

Nichita Stanescu

„Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe. Ele seamănă întrucâtva cu plantele, ele chiar sunt plante. Au un fel de a trăi al lor, când libere zboară în aer ca păsările, când trăiesc în simbioză cu creierul, cu coardele vocale, cu vălul palatin, cu limba, cu dinţii, cu buzele. Ca şi animalele, cuvintele se înmulţesc, au familia lor, se organizează în grupuri, pornesc la vânătoare, hăituiesc sau sunt hăituite. Sau aidoma plantelor, înfloresc, din timp în timp, cresc numai în anumite zone geografice, fac fructe, se scutură, însămânţează cel mai fertil pământ arabil al lumii, creierul uman. Cuvintele sunt animale şi plante abstracte. Ele nu locuiesc de-a dreptul pe globul pământesc, ca animalele şi plantele, nici pe emisfera sudică, nici pe emisfera nordică, ci locuiesc pe globul creierului şi anume pe atmosfera globului creierului, în acea atmosferă abstractă, în care chiar şi stelele cerului pătrund nu prin ele însele, ci prin numele lor. Prin numele frumoase pe care le poartă de obicei razele şi lumina.Cuvintele îşi au rădăcina în creierul uman şi atunci sunt aidoma copacilor, sunt plante, dar după aceea pornesc spre sfera abstractă a auzului, în care şi locuiesc un timp. Adorm în literă scrisă ca să se trezească alergând pe limbile vorbitoare. Ele sunt asemenea vânatului, mereu gonite din urmă de-mpuşcătura privirii, de explozia timpanelor. Decapitate de ghilotina dinţilor, strivite de gura închisă a gânditorilor care le refuză iluzia sonoră, lăsându-le mereu în pura lor abstracţiune.Cuvintele cresc, descresc şi mor. Locuiesc pe insule şi munţi, pe şesuri, călătoresc pe ape. Există o civilizaţie a cuvintelor, aşa cum există o civilizaţie a materiei organizată în cristale. Ele, cuvintele, sunt organizate în două mari neamuri, în două mari rase, în două continente ale sferei pe care o locuiesc. Sunt organizate în gandirea în imagini şi în gândirea în noţiuni. Mai înrădăcinate, mai plante, mai diverse în asociaţiile lor, cuvintele gândirii în imagini nasc subiectivitatea luxuriantă, pădurea tropicală, abundenţa.Gândirea în imagini, luându-şi cu precădere ca ideal frumosul, este gândirea caniculară a copilăriei şi adolescenţei. Gândirea în noţiuni domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii, peste ştiinţă. Cuvintele din punctul de vedere al artei, sunt cea mai rezistentă parte a biologiei umane. „