Privire spre viitor

„Înainte de lectura acestei cărţi ar fi bine să lăsaţi deoparte orice supărare pe Dumnezeu, pe părinţi, pe lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe
destin.”

S. N. Lazarev

” Filozofia indiană spune că timpul se află la baza lumii înconjurătoare, timpul naşte totul. Timpul se împarte în trecut, prezent şi viitor.
Trecutul este material. Viitorul este spiritual. Ceea ce numim materie este una dintre formele timpului. Această for-mă se numeşte „trecut”. Ceea ce numim „spirit”, „biocâmp”, „spaţiu” este de asemenea o formă a timpului, care se numeşte „viitor”. Viitorul este spiritual. Trecutul este material. Prezen-tul este şi material şi spiritual. Iubirea dă naştere spiritului. Spiritul dă naştere materiei. Materia tinde să se contopească cu spiritul şi să se întoarcă la iubire şi la Dumnezeu.
De la ce începe viaţa? De la ceea ce numim „homeostază”. Regimurile spaţial, material şi energetic se modifică, în in-teriorul celulei însă schimbările decurg potrivit unei scheme complet diferite. Interacţiunea materiei, spaţiului şi energiei în celulă se deosebeşte de procesele analogice din exterior. Adică procesele temporale din celulă se deosebesc de procesele tem-porale din mediul înconjurător. Pentru ca celula să supravie-ţuiască în mediul înconjurător, ea trebuie să controleze starea materiei, spaţiului şi energiei în jurul său!
Să ne întoarcem din nou la seria iniţială. Iubirea dă naştere structurilor informaţionale ale biocâmpului, adică spaţiale. Informaţia, transformându-se în materie, dă naştere energiei. Energia se transformă în materie, materia tinde spre acumu-larea energiei şi a informaţiei. Controlul şi interacţiunea cu structurile materiale şi spirituale înseamnă deţinerea valorilor materiale şi spirituale. Cu cât este mai înalt gradul de evoluţie al organismului, cu atât mai înalt este gradul de control asupra timpului ambiant, adică asupra spaţiului şi materiei. Dar valorile spirituale şi materiale sunt refăcute din nou, în fiecare fracţiune de secundă, de sentimentul iubirii. Atunci când scara valorilor materiale şi spirituale depăşeşte rezervele de iubire, încep să apară cele pe care le numim bolile, nenorocirile orga-nismului. Atunci survine oprirea acumulării de valori mate-riale şi spirituale şi activarea orientării spre acumularea iubirii. Când valorile materiale şi spirituale ating anumite proporţii, rezervele de iubire trebuie să depăşească o anumită limită. Atunci spaţiul şi materia se comprimă într-un singur punct, trecutul, prezentul şi viitorul de asemenea. Totul se transformă într-un timp primordial şi revine la cauza primară. Cu cât omul posedă o cantitate mai mare de valori materiale şi spirituale, cu atât mai considerabil este controlul Iui asupra trecutului şi viitorului. O dată ce există anumite limite ale materiei şi spaţiului şi dimensiuni maxime ale lor, rezultă că există o dimensiune maximă a timpului. Atunci când timpul personal al unei fiinţe vii ajunge egal cu timpul-limită, ciclul evoluţiei se încheie.
Universul a apărut la început ca un tot unitar, un organism unic. Această unitate se mai păstrează la nivel subtil. Fiinţe vii şi obiecte inanimate, care aparent sunt absolut diferite, alcă-tuiesc, la nivel subtil, un tot unitar. De aceea, orice obiect sau fiinţă din Univers constituie o unitate absolută cu acesta în plan subtil. Cu alte cuvinte, orice unitate material-spaţială, indiferent de dimensiunile ei, conţine o informaţie completă despre tot Universul. De aceea se poate afirma că Universul este structurat pe principiul hologramei. Universul a luat fiinţă ca un impuls info-senzorial, ca ceva inconştient. El poate reveni Ia cauza primară, transformându-se în contrariul său. Spiritul dă naştere materiei. Cu cât mai departe evoluează acest proces, cu atât apare o mai mare cantitate de materie, cu atât mai multe interconexiuni se formează în interiorul ei şi cu atât mai inteligentă devine materia. Animatul se deosebeşte de inanimat printr-o mult mai mare densitate a timpului, prin concentraţia acestuia. Dar această densitate creşte nu datorită sporirii expansiunii spaţiului şi a cantităţii de materie, ci datorită conexiunilor informaţionale, adică datorită amplifi-cării aspectului raţional. Pe măsură ce evoluează, Universul trebuie să devină tot mai raţional, iar conştiinţa individuală, unindu-se treptat în forme de conştiinţă colectivă, luând treptat amploare, trebuie să atingă proporţiile Universului.
Întrucât Universul a apărut ca o entitate unitară, conştiinţa colectivă şi cea individuală alcătuiau, la început, un tot unitar. Pe măsură ce Universul evoluează, diferenţa de potenţial dintre conştiinţa colectivă şi cea individuală creşte. Dar, cu cât mai departe înaintează procesul, cu atât mai mult încearcă eu-l individual să concentreze în sine lumea înconjurătoare şi cu atât mai multe semne de conştiinţă colectivă începe el să manifeste. Universul, continuând să se dilate, începe să se comprime. Atunci când conştiinţa individuală a fiecărei fiinţe vii ajunge la proporţiile întregului Univers, conştiinţa individuală şi cea colectivă se transformă într-un tot unitar şi ciclul se încheie. Însuşi procesul evoluţiei Universului reprezintă un proces cu impulsuri şi oscilaţii de la material la spiritual şi invers. Conştiinţa reprezintă suma aspectelor material şi spiritual, având ca bază aspectul senzorial. Evoluţia conştiinţei cuprinde 3 etape:


Primul impuls – amplificarea sentimentului iubirii.
Al doilea impuls – accentuarea aspectului spiritual.
Al treilea impuls – aspectul material logic.
Cu alte cuvinte, mai întâi iubirea, apoi intuiţia şi pe urmă logica. Noua concepţie distruge vechile structuri logice. Aşa-dar, distrugerea structurilor spirituale, destabilizarea lor este de asemenea o formă de percepere a noului. Prin urmare, şi distrugerea, destabilizarea sentimentului de iubire faţă de lumea înconjurătoare reprezintă o condiţie necesară a cunoaşterii. Cu cât mai mare este saltul pe calea cunoaşterii predestinat unui om, cu atât mai profundă este prăbuşirea tuturor temeiurilor, pe care el trebuie s-o suporte. Şi, cu cât mai puternică este în această situaţie iubirea faţă de Dumnezeu, cu atât mai neesen-ţiale devin pentru om învelişul său fizic, material, structurile sale spirituale, potenţialul său senzorial, cu atât mai sigur va accede el la un nou nivel. Fiecare om, ca de altfel fiecare fiinţă vie, are un model al lumii înconjurătoare. Modelul senzorial are proporţii mai mari, dar şi mai multă inerţie. Modelul raţional are proporţii mai mici, dar o viteză de adaptare mai mare. Insă, oricât de perfect ar fi modelul raţional-senzorial al lumii înconjurătoare, el va avea întotdeauna limite. Aşadar, este inevitabilă ciocnirea, conflictul cu lumea înconjurătoare, prin urmare – agresivitatea şi bolile. Singurul model real al lumii înconjurătoare îl reprezintă cunoaşterea lumii prin intermediul cauzei primare, adică prin intermediul iubirii faţă de Dumnezeu. Atunci când această iubire deţine prioritatea, într-o situaţie critică, conştiinţa, intrând în conflict cu lumea înconjurătoare, nu se prăbuşeşte, nu moare, ci se restructurează, ridicându-se la noi niveluri, în consecinţă, boala, necazul, nenorocirea sunt semne care arată că modelul lumii înconju-rătoare pe care ni l-am creat nu mai corespunde realităţii. Pentru a înţelege ceva, trebuie să ne întărim intuiţia. Pentru a ne întări intuiţia, trebuie să ne întărim iubirea faţă de lumea înconjurătoare. Iar pentru a ne întări iubirea faţă de lume, tre-buie să ne întărim iubirea faţă de Dumnezeu!”

Posted on august 11, 2008, in povesti, Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: