Daily Archives: august 8, 2008

Jocurile olimpice

În timpul jocurilor olimpice antice încetau orice conflicte politice şi militare dintre cetăţile greceşti, instituindu-se aşa-zisa „pace olimpică”.Sper sa fie la fel si in anul 2008 in timpul Olimpiadei de la Beijing.Mult succes sportivilor romani!

Jocurile olimpice antice, denumite originar Jocuri olimpice (Olympiakoi Agones) au constat dintr-o serie de competiţii atletice care aveau loc pe o arenă între diferite oraşe ale Greciei Antice. Acestea au început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, şi s-au serbat până în anul 393 când au fost desfiinţate de împăratul roman Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, totuşi, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie exactă a jocurilor .

La deschiderea jocurilor de la Atena, Regele Georgios I al Greciei si o multime de 60.000 de spectatori au primit cu bratele deschise atleti din 13 natiuni, care urmau sa participe la aceasta competitie internationala.
Primele Jocuri Olimpice despre care exista insemnari au avut loc la Olympia, in statul grec Elis in 776 i.C., insa este unanim acceptat faptul ca la momentul respectiv Jocurile Olimpice aveau deja o vechime de cel putin 500 de ani. Vechile Jocuri olimpice, tinute la fiecare patru ani, aveau loc in timpul unei sarbatori religioase menita sa-l onoreze pe zeul grec suprem, Zeus. In secolul VIII i.C., concurentii proveneau din douasprezece sau mai multe orase grecesti. Pana in secolul cinci i.C. veneau concurenti din aproape 100 de orase din tot imperiul grec. Initial, competitia olimpica se limita la curse de alergare, insa, mai tarziu, au fost adaugate un numar de alte probe, printre care lupte greco-romane, box, curse cu cai si trasuri si competitii militare. Pentatlonul, introdus in 708 i.C., era compus din cinci probe: alergare, saritura in lungime, aruncarea discului si a ciocanului si lupte greco-romane.
Odata cu inflorirea Romei, a inceput declinul Jocurilor Olimpice, iar in 393 e.n. imparatul roman crestin Theodosius I, a abolit Jocurile Olimpice, ca parte a eforturilor sale de a suprima paganii din Imperiul Roman.
Odata cu perioada Renasterii, in Europa a inceput o indelungata fascinatie pentru cultura Greciei antice, iar in secolele XVIII si XIX, anumite tari au organizat festivaluri folclorice si sportive neoficiale, purtand numele de �Jocuri Olimpice�. Totusi, abia in 1892 un tanar baron francez Pierre de Coubertin, a propus in mod serios reluarea Jocurilor Olimpice, ca si competitie internationala majora, care sa aiba loc la fiecare patru ani. La o conferinta privind sportul international, tinuta la Paris in iunie 1894, Coubertin a ridicat din nou aceasta problema, iar cei 79 de delegati din noua tari au aprobat in unanimitate propunerea sa. A luat nastere Comitetul International Olimpic (CIO) si s-a stabilit ca primele Jocuri sa aiba loc la Atena, capitala Greciei. La Atena, 280 de participanti din 13 tari, s-au intrecut in 13 probe, printre care: atletism, natatie, gimnastica, ciclism, lupte greco-romane, ridicare de greutati, scrima, tir si tenis. Toti competitorii erau barbati, iar cativa participanti erau turisti care erau prezenti in perioada Jocurilor si li s-a permis sa se inscrie. Probele de atletism s-au desfasurat la Stadionul Panathenaic, construit in anul 330 i.C. si restaurat pentru Olimpiada din 1896. Americanii au castigat noua probe din cele 12 probe de atletism. La Olimpiada din 1896, a fost prezenta de asemenea si prima competitie de maraton, care urma ruta de 25 de mile, de la Maraton la Atena, pe care a alergat un soldat grec ce trebuia sa aduca vestea victoriei impotriva persanilor, in anul 490 i.C. In 1924, proba de maraton a fost standardizata la lungimea de 26 de mile si 385 de yarzi. In mod corespunzator, la Jocurile Olimpice de la Atena, primul maraton a fost castigat de catre un grec, Spyridon Louis.
Pierre de Coubertin a devenit presedintele CIO si a supravegheat Jocurile Olimpice in perioada dificila de inceput, in care nu avea parte de sustinere populara, fiind puse in umbra targurilor internationale. In 1924, au avut loc la paris primele Jocuri Olimpice care s-au bucurat cu adevarat de succes, la care au participat peste 3000 de atleti, dintre care peste 100 erau femei, din 44 de tari. In acel an au avut loc si primele Jocuri Olimpice de Iarna. La Jocurile Olimpice de vara din 2000, tinute la Sidney, au concurat peste 10000 de atleti din 200 de tari, inclusiv aproape 4000 de femei.

Adolescenta,perioada „marilor drame”

Adolescenta este una dintre cele mai importante perioade ale vietii umane, din punct de vedere al dezvoltarii si maturizarii fizice si psihice. In aceasta etapa tanarul incepe sa se afirme ca persoana independenta, cu nevoi speciale, cu opinii si pareri personale. Este perioada „marilor drame”, cand adolescentul este in cautarea personalitatii sale si a popriei identitati, in incercarea de a intelege noile trairi ce au pus stapanire pe el.

Intre aproximativ 11 si 18 ani, oamenii trec printr-o perioada foarte ciudata. Adolescentii sunt cunoscuti pentru toanele lor, pentru nesiguranta, angoase, impulsivitate, pentru faptul ca sunt usor impresionabili, nesabuiti si rebeli, ca si pentru faptul ca se culca la ore ciudate, au perioade rapide de crestere, cosuri si o serie intreaga de obiceiuri nasanatoase.

Psihologii sunt de multa vreme intrigati de existenta acestei perioade in viata umana, cu atat mai mult cu cat nici o alta specie nu trece prin asa ceva, dezvoltandu-se rapid de la copilarie la stadiul adult. Acest lucru a fost adevarat inclusiv pentru stramosii nostri – adolescentul este deci un fenomen specific uman.

Mai demult, oamenii de stiinta credeau ca structura interna a creierului este fixata la sfarsitul copilariei, iar comportamentele adolescentilor erau atribuite hormonilor si lipsei de experienta. Cu toate acestea, a fost descoperit relativ recent ca in creierul adolescentilor au loc schimbari semnificative. Aceste schimbari ne ajuta sa intelegem de ce se comporta adolescentii asa cum o fac chiar daca nu si sa intelegem de ce exista o asemenea perioada in viata omului. Care pot fi avantajele acestei faze?

De ce exista adolescenta?
Unii oameni de stiinta cred ca ea este necesara pentru ca sa avem suficient timp sa ni se dezvolte creierele. Altii sugereaza ca perioada adolescentei le permite copiilor sa invete subtilitatile de comportament ale unui cadru social complex.

Studii asupra tiparelor de crestere arata ca rata acesteia scade in timpul copilariei insa are o noua „zvacnire” in timpul adolescentei (vezi graficul de mai sus). Indiferent de beneficiile sau de „scopul” acestei a doua perioade de crestere rapida, este clar ca ea a fost facuta posibila de imbunatatirea duratei medii de viata.

Recunoasterea adolescentei ca o faza a existentei umane este o descoperire relativ recenta.

In conformitate cu multe studii recente, creierele adolescentilor sunt intr-adevar unice. Cu toate ca multe regiuni ale creierului se maturizeaza in timpul copilariei, altele se maturizeaza mai tarziu. Acesta este motivul pentru care adolescentii adeseori nu reusesc ca prevada consecintele actiunilor lor si de ce adolescentii actioneaza impulsiv si sunt dispusi sa-si asume mai multe riscuri.

Adolescenta

Aceasta etapa are caracteristici speciale si cerinte proprii, adolescentul stabileste noi relatii cu semenii de ambele sexe, isi organizeaza si-si consolideaza o independenta emotionala fata de parinti si alti adulti. Se dezvolta intelectual si-si alcatuieste un sistem de valori civice.

Este in cautarea personalitatii sale, a identitatii sale, nerabdator sa-si aleaga un personaj, gata sa-si cucereasca locul sau in lume.
Emotivitatea apare cu putere in adolescenta. Mania, teama, nelinistea, gelozia, invidia, afectiunea, bucuria, curiozitatea sunt sentimente si trairi emotionale pe care adolescentul le resimte cu intensitate. Cand este criticat, ridiculizat, cand ceilalti doresc sa-i impuna, este indignat, se simte fustrat cand este blocat in realizarea a ceea ce-si doreste, discerne cu acuitate propria-i valoare si se revolta chiar impotriva comportarii sale.

Manifestarile sunt variate: tristete, bucurie, efuziune, anxietate, mutism, agresivitate, mai ales urmare a unei inferioritati sociale reale sau imaginare.

Teama de scoala, dificultatile in relatiile de prietenie cu ceilalti, alegerea drumului profesional sunt surse ale nelinistii sale.
Principala caracteristica a adolescentului este altruismul, el vrea sa imbratiseze cauzele cele mai dificile, sa se dezvolte nelimitat.
Acum trebuie sa dovedeasca parintele ca stie intr-adevar sa fie reazemul spiritual al copilului.
Tanarul adolescent incearca identificarea cu adultii: este tentat sa bea, sa fumeze, sa conduca automobilul, sa aiba relatii sexuale.
Prieteniile pentru confidente cu membrii de acelasi sex, grupurile de prieteni cu interese si aptitudini comune sunt forme de exersare a vietii sociale.

Adolescenta poate fi o perioada a confuziei, a sentimentului de vinovatie, a sarcinilor nedorite, a BTS-urilor sau a parerilor proaste despre sine. Multe din aceste probleme pornesc de la mesaje confuze despre sexualitate pe care fetele le primesc de la parinti, de la prieteni, de la baieti si din media. Li se spune sa fie populare, atractive si sexy si în acelasi timp sa fie cuminti, ceea ce de obicei înseamna sa nu faca sex.

Politica si Street Art

Am aflat ca toata lumea despre scandalul legat de lucrarile tinerilor artisti romani.Nu ma pricep la acest gen de arta,”Street Art”,nici n-am stiut ca exista o astfel de arta pana anul trecut cand am vazut pe net o multime de astfel de lucrari.Daca mi-au placut sau le-am inteles?Asta depinde de fiecare cum intelege arta,credca artistii pot sa explice cel mai bine.

Cred ca s-a iscat un scandal prea mare legat de cele cateva lucrari,mai ales cea cu poneiul cu zvastica .Oare politicienii romani sunt specialisti in arta contemporana?Nu s-a facut cumva din tantar armasar?Consider ca trebuie sa se afle si alte pareri despre aceste lucrari ale tinerilor artisti romani.

Scandalul poneiului cu zvastica pe crupa sau ‘cum sa ii explici unui iepure mort pictura'(9 am).Dupa ce un ponei cat o palma a starnit mania diasporei si autosesizarea unor politicieni si jurnalisti, Horia-Roman Patapievici, a incercat sa desfiinteze acuzatiile de pornografie si antisemitism aduse tinerilor artisti romani care au expus la New York.


Poneii sunt fiinte extraordinare, mai ales cand sunt folositi, de Nuclear Fairy, ca pretext de exorcizare fantastica a fascismului. Dupa ce presa romaneasca a dat curs initiativei indoielnice a unui roman din diaspora, John Gabrian Marinescu, in care acesta acuza expozitia colectiva “Freedom for Lazy People”, anuntata si aici si organizata de Institutul Cultural Roman din New York, ca instiga la pedofilie, rasism si antisemitism, Institutul are un raspuns pe masura.

Sa te superi pe o serie de opere de arta contemporana e ca si cum japonezii s-ar ofusca daca ar citi pe peretii oraselor cum ca “Japanese People are Aliens”. Cum ar putea, cineva, sa fie deranjat de zvastica delicata pe care-o poarta pe fese un ponei roz?

Iata si textul integral al replicii semnate de Cristi Neagoe:

New York, 23 iulie 2008 – Publicaţia românească New York Magazin publică în numărul 580 un articol semnat de John Gabrian Marinescu despre expoziţia Freedom for Lazy People pe care ICRNY a vernisat-o pe 18 iunie 2008. Preluat de unele instanţe ale mass-media româneşti ca un subiect de scandal, articolul incriminator necesită câteva lămuriri din partea Institutului Cultural Român din New York.

Continuând politica sa curatorială de susţinere a artelor vizuale româneşti emergente, ICRNY a invitat la New York trei dintre cei mai activi şi mai provocatori street artişti români: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy. Aceştia sunt cunoscuţi în România pentru lucrările lor de pe pereţii marilor oraşe, care pot fi însă întâlnite şi în spaţii precum librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi Cluj, terasa Teatrului Naţional din Bucureşti, calcanul de pe strada Arthur Verona, skate park-ul din Herăstrău, clubul Amsterdam (fost Cina), Metroul Bucureşti, clubul Cuba din Piteşti, reşedinţe personale sau spaţii comerciale din întreaga ţară, dar şi în publicaţii precum ziarul Cotidianul, revista de creaţie contemporană Omagiu, revista Hardcomics, jurnalul ilustrat Aooleu, revista TimeOut Bucureşti.

Expoziţia Freedom for Lazy People a avut parte de susţinerea Wooster Collective, cel mai important site de street art din SUA, atrăgând un public numeros şi divers în Galeria Română. Printre aceştia, câţiva dintre membrii comunităţii din Murray Hill au ţinut să mulţumească ICRNY pentru energia pozitivă pe care această expoziţie o aduce cartierului lor, lucru confirmat şi în titlul unei relatări din prestigioasa revistă americană New York Magazine (a nu se confunda cu publicaţia românească menţionată mai sus): “Romanian Graffiti Artists Make Murray Hill Even More Fabulous”.

Mai mult decât atât, cei trei au fost invitaţi de scenografa Marina Drăghici şi de regizorul-coregraf Bill T. Jones (laureat al Tony Award şi un nume de referinţă pe Broadway) să picteze sala teatrului 37 Arts, unde va avea loc, la începutul lunii august, premiera spectacolului dedicat legendei muzicii africane, Fela Kuti.

Merită remarcat că este pentru prima oară când un institut cultural european organizează o expoziţie de street art în SUA (conform Sarei şi lui Marc Schiller, fondatorii Wooster Collective), şi că această formă de manifestare artistică este prin excelenţă reprezentativă pentru libertatea creaţiei.

Argumentele folosite de John Gabrian Marinescu pentru a discredita expoziţia organizată de Institutul Cultural Român din New York reiau teme de mult consumate în critica de artă şi care apar astăzi, prin anacronismul şi agresivitatea lor, pur şi simplu tendenţioase. În acest sens, ne surprinde că redactorii unor publicaţii precum Evenimentul Zilei, Ziua, ai televiziunii Antena 3 sau ai portalului Ziare.com le preiau cu titluri senzaţionaliste (cuvinte cheie: „sex”, „zvastică”, „securişti”) şi le descriu ca reprezentative pentru viziunea întregii comunităţi româneşti din diaspora americană. Ne vedem datori, aşadar, să reluăm aceste teme şi să ne explicăm opţiunea.

John Gabrian Marinescu este revoltat mai întâi de câteva dintre desenele şi obiectele din expoziţie, pe care le consideră expresii ale „sexului şi ale actului împreunător în sine” (sic!). Or, sexualitatea este departe de a fi principala temă a expoziţiei. S-ar putea vorbi, mai degrabă, despre o exhuberanţă a experienţei proxime pe care cei trei artişti o transpun instant, focalizând pe detalii semnificative, ca printr-un Polaroid organic. S-ar putea discuta despre reciclarea trăirii în cotidian, despre încărcarea ei alegorică prin „reprezentări religioase viu colorate, şerpi, păianjeni, animale-oameni, sloganuri şi simboluri”, după cum observă Catrinel Bartolomeu în articolul citat mai sus.

Dar Marinescu alege să interpreteze ceea ce vede printr-o prismă infernală, ca şi când cele şapte păcate capitale şi-ar fi dat locul de întâlnire în Galeria Română din New York: „o păpuşă din cârpă, înfăţişând un tânăr de 14-15 ani, fără haine, cu organul genital vizibil”, „un urangutan, cu chipul negru (probabil o aluzie la negrii Americii)”, „o jucărie, un căluţ care în porţiunea dorsală, pe pulpa spate, are pusă o zvastică germană (să fie anti-semitism, adică ură faţă de poporul evreu măcelărit de hitlerişti?)”. Sunt afirmaţii tendenţioase ce reprezintă acuzaţii făţişe de pedofilie, rasism şi antisemitism. Precizia identificării vârstei unei păpuşi şi viteza cu care morile de vânt devin monştri pentru domnul Marinescu ne-ar produce o stare de ilaritate, dacă astfel de aberaţii nu ar putea fi luate în serios de un public slab informat. În ceea ce priveşte monştrii, găsim mereu nou adagiul lui Goya din Capriciul 43.

Întâmplător, „oroarea erogenă” din Galeria Română are loc în aceeaşi perioadă în care la Brooklyn Museum se încheie expoziţia lui Takashi Murakami şi la Muzeul Guggenheim sunt expuse lucrările Louisei Bourgeois, ambii explorând intens corpul uman şi sexualitatea explicită, de la proiectile de spermă la păduri de falusuri. Atât frumuseţea, cât şi grotescul se află în ochiul privitorului.

În beţia sa naţionalistă în care multiculturalismul este o crimă, Marinescu se leagă, printr-un frumos argumentum ad hominem, de numele celor trei artişti, afirmând nici mai mult nici mai puţin decât că “nu sună a fi tradiţionale româneşti”. Pentru cineva care îşi spune “John Gabrian”, ne-am aştepta ca această chestiune să fie irelevantă. Însă în cursul zilei de azi am primit un telefon în care am fost anunţaţi că următorul editorial din New York Magazin se va concentra asupra etniei cetăţenilor români invitaţi în cadrul programelor ICRNY (cităm din Robert Horvath, interlocutorul nostru: “în 2008 nu aţi invitat decât evrei, maghiari şi alţi neromâni”).

„Expoziţia NU ne face cinste nouă, românilor, şi nici artei sau culturii noastre. Cu atât mai mult, ea nu va contribui niciodată la schimbarea imaginii României în bine”, afirmă cu emfază John Gabrian Marinescu. Nu cu mult timp în urmă, Corina Şuteu, directoarea ICRNY, primea de la Biroul Naţional de Turism al României pentru America de Nord următorul mesaj: „Dorim să vă semnalăm faptul că prezentarea în filmul Occident (r. Cristian Mungiu) pe care ICRNY îl promovează a aspectelor cu privire la sărăcie, intoleranţă, gândire retrogradă, pesimismul tinerilor în legătură cu viitorul României nu serveşte la conturarea unei imagini pozitive pentru România şi implicit diminuează efectele eforturilor de stimulare a circulaţiei turistice din America de Nord către România”.

Vom relua aici răspunsul Corinei Şuteu privind ce este şi ce nu este reprezentativ pentru cultura română: „Arta nu mai este azi în România un instrument de propagandă, iar valoarea artistică a unui film, a unei piese de teatru, a unei expoziţii nu mai rezidă, din fericire, în nevoia autorităţilor de a zugrăvi un prezent şi un viitor luminos. Dar oricât de importante ar fi victoriile artiştilor români care s-au rupt de tradiţia păşunistă şi oricât de multe discursuri se ţin despre ei, cu retorică goală şi cu pompă, artele româneşti vor fi obstrucţionate pentru încă multă vreme de mentalităţi contaminate, scăldate în utopii naţionaliste, profund antidemocratice şi obtuze.”

Vom oferi aici o mostră de logică perversă a celor care se ascund sub umbrela “comunităţii româneşti din New York”, culeasă dintr-un email primit astăzi pe adresa ICRNY: „Sant de acord cu libertatea artistica si libertatea de expresie garantata de ” Bill of Rights”din Constitutia Americana, dar intr-o galerie Americana particulara……NU INTR-O GALERIE ROMANEASCA CE APARTINE UNUI INSTITUT AL DIPLOMATIEI SI IMAGINEI CULTURII ROMANESTI SI CARE TREBUIE SA NE REPREZINTE IN MOD CEL PUTIN ONORABIL. ROMANIA, TARA NOASTRA, IN STRAINATATE!”. Semnatarul acestei scrisori, Paul Mircea Goreniuc, se alătură unor personaje precum John Gabrian Marinescu, Robert Horvath, Rodica Perciali sau Grigore N. Culian, autointitulaţi „reprezentanţi ai comunităţii româno-americane” şi care exclamă insistent şi, uneori, cu violenţă, pătrunşi poate de înflăcărare patriotică: „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!” (Caragiale)

Sunt foarte curios daca mass-media romaneasca, in isteria care o caracterizeaza, va reactiona prompta in publicarea dreptului la replica al ICR New York.

http://mironghiu.wordpress.com