Daily Archives: iulie 22, 2008

„Ce fac alţi oameni iar eu nu fac?De ce anume nu sunt dependenta?(leapsa)

– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numaï cu el!

Am primit o leapsa de la Isabellelorelai (doua lepse am primit in total),a primit-o si ea la randul ei de la Elisa.”Ce fac alţi oameni iar eu nu fac? Adică de ce anume nu sunt eu dependenta?”

1.Ce fac alti oameni iar eu nu fac?La aceasta intrebare am destul de multe de spus.2.De ce anume nu sunt eu dependenta?…Aici e cam complicat pentru mine sa raspund pentru ca s-ar potrivi mai degraba „sunt dependenta” decat „nu sunt dependenta”.Sa raspund la prima parte a lepsei,mai bine.Ce nu fac eu ?Nu mint,nu insel,nu tradez,nu fac rau,nu ma imbrac la moda,nu merg la coafor,nici in restaurante,baruri,nu fac cura de slabire,nu fac plaja.Dar cred ca este firesc sa fie asa cand nu mai esti tanar ,nici sanatos si n-ai nici mijloace financiare,nu?La partea a doua a lepsei,la intrebarea „de ce anume nu sunt dependenta?”,raspunsul meu e urmatorul:sunt dependenta de tot ce exista:de familie,oameni,de fiecare fir de iarba si petala de floare,de razele soarelui si de picaturile de ploaie,de fiecare vietuitoare de pe pamant,vazduh si din ape,de adierea vantului si de fosnetul frunzisului,de soare,luna,stele,de tot ce se vede ,de taine si magie,de sunete,miresmele de toate felurile,de frumos si urat,de rau si bun.Sunt DEPENDENTA de tot ce exista !

Nu trimit leapsa mai departe,nu stiu cui s-o trimit.Prietenele mele virtuale au primit-o,iar prietenii din viata reala nu pot participa la lepse virtuale.

Update: trimit leapsa la Jamilla,fata frumoasa,desteapta,talentata si trista .Mai trimit leapsa si lui Cristian,un tanar care spune adevarul si care iubeste natura si oamenii.