Povestea de iubire a unui copac

Pe cand ma intorceam acasa de la spital,m-am intalnit cu o fosta colega.Nu ne vazusem demult si cum ea astepta pe cineva,m-am oprit putin sa stam de povesti.Stateam la umbra langa un bloc in care locuise pana in urma cu cativa ani,familia nasilor ,care se mutasera la tara.Am aflat ca de curand murisera si fiul si nasa.Apoi au urmat alte vesti la fel de triste despre cunostinte care murisera in ultima perioada.Sincera sa fiu,m-au cam luat fiorii-moartea secerase prea multe cunostinte de toate varstele.Brrr!!!

Intrun final a venit si persoana pe care o astepta,ne-am luat ramas bun si am mers acasa.Fusesem plecata pentru cateva ore si caldura ma molesise si-mi era foarte sete.Dupa ce mi-am potolit setea si am mai facut cateva treburi prin casa,am venit la calculator.M-am uitat sa vad daca am primit vreun e-mail si am gasit unul de la prietena mea,ingerul meu salvator ,Liana.E-mail-ul continea o poveste foarte frumoasa.Nu am stat mult pe ganduri si m-am hotarat sa o postez pe blogul meu cu povesti.

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”. Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.
Osho.

Posted on iulie 1, 2008, in povesti and tagged , , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Eu nu ma uit pe net decat la videoclipuri ca nu am boxe.Mi-au dat baietii casti,dar nu-mi place sa le tin la urechi si sunetul e mai slab.Asa ca nu ma uit la emisiuni ca nu inteleg nimic.
    Spui ca nu poti intra pe celalat blog…A fost ceva acum cateva zile,nici eu nu puteam intra. 🙂 Nu stiu ce fenomene ciudate se mai intampla pe net.
    Acolo scriu intruna cum gasesc ceva ce mi se pare interesant.Am si multi vizitatori (ma si mir de unde),mai putini lasa comentarii.Zilele astea am avut cateva.Nici nu as avea timp sa raspund.Nici in vizite nu mai merg in fiecare zi.la tine am fost azi si am vazut ca ai pus cazul cu nepotica chinezului.
    Acum vreau sa scriu un nou post.fac mancare si stau pe net.

  2. isabellelorelai

    Şi filmuleţele le văd tot pe net.
    Să ştii că de vreo 5 zile nu pot intra pe blogul tău II.

  3. N-am stiut!Imi inchipuiam ca ai vazut cateva emisiuni si de aceea stii cazurile.ieri am vazut povestea unei balerine,Laura,care a murit chiar in ziua cand trebuia sa plece la operatie in Israel,dupa ce se sransesera banii prin campania umanitara.
    A fost foarte trist-familia spunea ca vina pentru moarte Laurei o poarta birocratia de la CNSAS.
    Tot acolo am vazut si un filmulet cu Anca parghel si boala ei care revenise.Asa femeie optimista,atata iubire de oameni n-am mai vazut!Spunea ca-l roaga pe Dumnezeu s-o vindece si sa-i dea putere ca sa vindece pe toti bolnavii.

  4. isabellelorelai

    Gabi, eu nu stau la tv, le iau de pe net.

  5. -X-,ma bucur ca ti-au placut imaginile.Imi place sa copiez imaginile frumoase.Cateodata gasesc site-uri numai cu imagini . 🙂

  6. Isabellelorelai,stiam ca urmaresti acasa tv,tocmai de aceea am spus in mesajul meu ca e prima oara cand am vazut povestirile.Nu stau prea mult la TV de vreun an si de aceea nu cunosc prea multe emisiuni.Acum incerc sa ma uit mai des,dar cand vine barbatul de la lucru,prefer sa-l las pe el sa aleaga programul preferat.

  7. isabellelorelai

    Gabi, la mine pe blog există şi o pagină, Viaţă pentru viaţă, cu toate emisiunile de la Acasă Tv.
    http://isabellelorelai.wordpress.com/pagina-campaniei-viata-pentru-viata

  8. reusite imaginile care insotesc textul 🙂

  9. Isabellelorelai,am fost la spital ca doctorita a fost in concediu si azi a venit.Trebuie sa ma internez,dar numai saptamana viitoare.Acolo e santier -se renoveaza totul .
    Iti voi spune mai multe cand aflu precis.Iti multumesc ca vrei sa ma ajuti,dar am vorbit cu baietii mei si ma vor ajuta cum pot.
    Isabellelorelai,stii ce am vazut azi la televizor?cateva poveSTIRI adevarate.Pana acum nu am vazut aceasta emisiune.

  10. CELLA,stiam ca treci pe-aici sa citesti povestile.Stiam ca nu obisnuiesti sa vorbesti. 🙂
    Nu mi s-a agravat boala-stii cum e cu bolile cronice,uneori mai trebuie facute investigatii si analize.Si pentru ca m-am ales cu mai multe boli,doctorita mi-a spus ca imi face dosar de pensionare.
    Iti multumesc ca te-ai gandit la mine si ca te rogi pentru sanatatea mea.Nu voi sta mult acolo,asa cred.

  11. isabellelorelai

    Ce căutai la spital? Te internezi? Să-mi spui dacă ai nevoie de ceva.

  12. Dacă nu am spus nimic nu înseamnă că nu am fost p-aici ,tăcută iară ca la început ; acuma trebuie să vorbesc pentru a întreba , pentru a spera că spital înseamnă perspectiva pensionării nu agravarea bolii , sper din tot sufletul asta şi asta vreau să spui,sper să spui asta , n-ai să mă laşi fără poveşti acuma cînd sunt dependentă de ele
    să fii sănătoasă,am să mă rog pentru tine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: