Intalnirea cu o necunoscuta

Ploaia care cadea nu era o ploaie torentiala, desi dadea impresia că era puţin probabil să se opreasca pe parcursul următoarelor ore. Lumina zilei fusese inlocuita de ceva timp de intunericul trist si rece al unei seri de noiembrie „Acesta este este inceputul iernii” ,a reflectat Dan.Amintirea zilelor frumoase din vara acelui an pare sa fi fost departe de cand coborase din taxi in realitatea aspra a zilei de toamna . Chiar înainte de a ajunge la gară, el a fost deja udat de ploaie suficient pentru a nu se simţi confortabil. Nu purta nici o haină peste sacou pentru ca nu se aştepta ca ploaia sa dureze chiar asa de mult .Acum spera să se usuce înainte de ora şapte. S-a uitat la ceas si a vazut ca mai era un sfert de ora pana la sapte. Timp suficient pentru o cafea şi ceva un pic mai tare pentru a-si calma nervozitatea.
Pe cand se indrepta spre usa,simturile i-au fost acoperite de un val de sunet şi forfota multimii. „Am stat prea mult timp la ţară,” a oftat el pe cand realiza ce putin era pregatit sa plece in capitala. Familiei sale i-au luat foarte multi ani pana l-au convins sa se mute la Londra. Ei l-ar fi vrut mai aproape, mai ales de cand se mai imbatranise,dar el nu prea dorea sa-si schimbe stilul de viata linistit pentru nebunia din capitala. Starea sa bună de sănătate era rezultatul direct al vietii linistite .Se indoise ca ar putea prinde 50 de ani in acel loc.Vocea tare din difuzoare care anunta sosirea unui tren l-a trezit din reverie. El nu-si putea imagina cum informaţiile din difuzor ar putea fi înţelese de toti cei din gara. Tot ce se auzea din difuzor erau niste vibratii zgomotoase punctate cu cuvintele „intarziere” si „scuze pentru orice neplăcere.” Nu că cineva ar fi parut deranjat de acele zgomote.Toti păreau că ştiu exact unde merg, deşi, judecînd după natura grabei unei parti a pasagerilor, parea ca deja intarziasera cateva minute pana sa ajunga la gara,de aceea se grabeau asa tare.
Si-a scos ceasul din buzunarul de sus ,s-a uitat cate minute mai avea de asteptat si s-a gandit ca ar avea timp sa comande o cafea si sa gaseasca o masa libera pana sa soseasca ea.Si-a trecut mainile prin parul sau carunt,fruntea ii era acoperita cu o sudoare rece;atunci a realizat cat este de nervos.Lui Dan nu prea i se intampla sa fie cuprins de nervozitate şi nu-si aducea aminte cand se simtise asa ultima data. Cand a intrat in cafenea si-a imaginat cum ar reacţiona dacă ea ar fi deja acolo. Inca din ziua cand au stabilit sa se intalneasca, el si-a promis sie insusi sa fie acolo primul. În cazul în care taxiul ar ajunge la timp, el ar fi fost deja in cafenea sorbindu-si cafeaua si asteptand linistit ca ea sa ajunga. Având în vedere vremea ploioasa şi faptul că era meci de fotbal, Dan a trebuit sa plece mai devreme pentru a ajunge aici.Cum a ajuns mai devreme cu cateva minute avea timp sa-si arunce privirea spre oamenii din jurul lui imaginandu-si care dintre ei ar putea fi Ema. „Bună ziua,” ar trebui să spuna”,” iarta-ma pentru intrebare,dar,numele tau este Ema? ” De ce nu i-a trimis o poza de-a ei? Aceasta ar fi făcut lucrurile mai usoare. „Dragul meu”, i-a raspuns ea cand a rugat-o sa trimita o poza, ” nu-ti voi trimite poza. Asta ar strica surpriza.”Intreaga frumusete a relaţiei lor, a continuat ea, a fost faptul că nu a fost fondată pe aspect si aparente ,ci pe ceva mult mai special. „Cine stie”, a adăugat ea in joacă, „poate ca daca ma vezi s-ar putea sa nu-ti mai placa de mine.”
Dan a ras in sinea lui cand a citit asta. „Sa nu-i placa de ea?” si-a alungat acest gand imediat.Pana la Ema nu mai iubise pe nimeni,niciodata asa de mult ca pe ea. Dupa ce s-a pensionat ,s-a gandit ca viata lui a fost destul de linistita,confortabila. Nu fusese niciodata casatorit,dar nu a considerat ca asta ar fi un dezavantaj.Cele doua nepoate ale sale cu cei patru copii i-au adus bucurie în viaţa si l-au facut sa se simta extrem de norocos. Viata lui singuratica a fost fericita şi Dan gandea ca a fost mai mult decat suficient.
Până in acea zi din bibliotecă, atunci când un eseu frumos despre o carte l-a condus intro lume de o frumusete inimaginabila.Apoi, doi ani mai târziu, el a venit aici. Si era foarte nervos.Ajungand la cafenea, s-a oprit putin pentru a-si aranja sacoul. Pe cand apasa pe clanta sa deschida usa a simtit venind un val de caldura din cafenea.A tras aer in piept pentru a capata curaj.”Doamne”,si-a spus,”O voi intalni”.Si-a luat cafeaua de la chelnerita,a mai tras adanc aer in piept si s-a uitat in jur.Cafeneaua era goala.
Povestea se poate incheia aici,la fel de bine poate continua cu Ema care a venit la intalnire.A fost Ema ceea ce-si dorea?A fost dezamagit de infatisarea ei?Dar Ema?Ce a simtit ea cand l-a intalnit?
Fiecare isi poate imagina orice final al povestii.Poate fi povestea ta,a mea,a lor.

Posted on iunie 26, 2008, in povesti and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: