Sa ne gandim si sa ne pregatim pentru moarte nu inseamna capitulare,ci victoria asupra fricii

Update:Soluţii la neajunsurile nemuririi

(Dulce Mahala)

Cei mai multi dintre noi avem o senzatie foarte neplacuta cand se vorbeste despre moarte. Cel mai probabil este ceva despre care nici nu vrem sa gandim.Totusi,blocarea la gandul mortii este o mare greseala.Cei care aleg sa-si suprime gandul mortii nu pot realiza niciodata intreg potentialul sau.Doar daca admitem ca moartea este o cotitura din viata pe care trebuie s-o infruntam.Cand ne spunem ca nu este posibil ca moartea ar putea sa vina chiar astazi,ci ca e departe in viitor,avem impresia falsa ca nu e nevoie sa actionam imediat.Cine credeti ca sunt cei mai castigati:cei care sunt pregatiti de moarte sau cei care-si pun capul in nisip?
Datorita mortii,viata are valoare.Cand realizam ca cei pe care ii iubim pot fi luati de langa noi in orice moment,atunci ii pretuim mai mult.Moartea e cea care ne face sa vedem viata ca un dar deosebit. Cand cineva isi ofera propria viata pentru a proteja tara sau familia,viata lui nu are o valoare mai mare.Cei care lucreaza ca voluntari,cei care ii ajuta pe altii ofera o parte din viata lor.Si pentru ca viata are o limita,timpul pe care il petrec ajutandu-i pe altii este un dar pretios.
Cand infruntam moartea,in loc sa ne ascundem de ea,dobandim curajul de a realiza orice.La urma urmei,daca nu ne este teama de moarte,ce ramane ca sa ne inspaimante?Cineva a scris despre asta:”Doar omul insusi este capabil sa infrunte ideea mortii in mod constient.Unele probleme sunt mai usor de acceptat cand realizam ca oamenii fara nici o problema sunt cei din cimitir.Gandindu-ne la moarte e ca un fel de bungee jumping care ne insufleteste si ne da un sentiment inaltator a faptului de a fi viu .Deoarece toti vom muri,e important sa ne facem ultimele clipe cat mai linistite.Cum putem face asta?Sa-l citam pe Leonardo Da Vinci: „Deoarece o zi petrecuta bine ne aduce un somn linistit,asa si viata bine traita ne aduce o moarte fericita”.Doar daca suntem constienti in mod constant de moarte vom avea o viata bine traita.
Nu intelegeti gresit.Cand sugerez ca trebuie sa fim constienti in mod constant de moarte,nu ma refer la fascinatia sau obsesia morbida asupra mortii. Concentrarea atentiei nu e asupra mortii,ci asupra vietii. Oricum,traind suntem constienti de moarte si gandul acesta ne conduce sa facem bine.De exemplu,un prieten face ceva stupid si suparator. Cum trebuie sa reactionam?Sa ne suparam pe el?Avand constiinta asupra mortii aceasta ma face sa ma gandesc la miracolul vietii,sa inteleg fragilitatea sa si sa realizez ca prietenul meu sau eu am putea muri in orice momentDeci,nu ar trebui sa pretuiesc relatia noastra si sa trec cu vederea greselile lui? Trebuie sa ma supar pe el?Nu,desigur ca nu!Poate ca ceea ce a facut astazi a fost stupid,dar va invata din greseala.De altfel,poate ca maine eu voi face o prostie.
Dar cum punem in practica faptul de a fi constienti asupra mortii fara a avea fiori reci pe sira spinarii? Secretul consta in analiza temerilor noastre.Un motiv pentru care ne este frica de moarte se datoreaza instinctului nostru de auto-conservare.Daca ne este teama sa traversam o intersectie aglomerata,teama ne face mai atenti si precauti,ceea ce este bine.Aceasta teama apare doar cand suntem expusi unui pericol,prin urmare nu trebuie sa se amestece cu gandul mortii.In continuare sunt cateva exemple cum sa constientizam moartea.

1) Probabil cea mai mare teama a noastra este anularea,stingerea,disparitia identitatii noastre.Nu viata este tot ce avem?Astfel ca pierderea vietii este cea mai mare pierdere pe care o putem suferi.Insa doar pare asa deoarece suntem prea prinsi de noi insine,ne iubim foarte mult.Daca privim inapoi vom realiza ca universul nu se invarte in jurul nostru-noi ne miscam in univers.Sa ne bucuram de calatorie!Sa redirectionam iubirea de noi insine catre univers.Facand asa nu vom fi dezamagiti.Chiar daca tu sau eu vom pleca,universul va ramane aici.Un trandafir,un fulg de nea sau o floare de cires sunt mai valoroase,mai importante sau inseamna mai mult decat altele?Ce ne face sa credem ca suntem mai diferiti?Fiecare dintre noi suntem doar alt val din oceanul vietii.Calmati-va!Spunea cineva :”Moartea nu este cea mai mare pierdere din viata.Cea mai mare pierdere este ceea ce moare in noi in timp ce traim”.
2)Multi dintre noi invata despre viata de dupa moarte,dar nu suntem siguri ce va fi,de aceea ne este teama.Aceasta este teama de necunoscut.Daca credem in viata de dupa moarte,rezolvarea este simpla.Traieste frumos si vei fi rasplatit.Daca nu va fi asa,daca te-ai inselat si nu exista viata dupa moarte,nu vei sti ca ai gresit,asa ca nu e nici un motiv sa te ingrijorezi in aceasta privinta.
3) O preocupare obisnuita este teama de suferinta.Totusi,aceasta nu e teama de moarte ci teama de procesul mortii. Murim acum;suntem aproape de sfarsitul vietii.Nu trebuie sa ne fie teama de moarte deoarece nu stim cum e.Cat timp esti pe moarte,inca traiesti.Acesta e paradoxul.Decat sa ne temem de suuferinta mortii,decat sa ne consumam energia pe teama si suparare,mai bine sa ne folosim de ea pentru mentinerea sanatatii fizice,mentale si spirituale.In final ne va fi mai usor sa acceptam sfarsitul.
4)Unele temeri privind moartea arata ca eforturile noastre de a trai sunt fara nici un rost.Nu este asa!Nu au spus-o atatia oameni intelepti inca de acum 2500 de ani?Ganditi-va ca ei au murit de atitia ani si cuvintele lor sunt citate de noi.Nu au trait far rost.Credeti sau nu,chiar si vietile unor oameni obisnuiti ca tine,ca mine au un impact asupra lumii.In timpul vietii,cuvintele si actiunile noastre influenteaza in mod indirect mii de oameni.Actiunile noastre produc valuri mici care strabat eternitatea.Sunt vietile noastre fara rost?Nici o sansa!
James Baldwin a scris: „Probabil ca radacina necazurilor noastre ,ghinioanelor omului este sa sacrificam toata frumusetea vietii,sa ne inchinam la totemuri,tabu-uri,cruci,sacrificii sangeroase, clopotnite,moschei,competitii,armate,steaguri,natiuni… cu scopul de a nega adevarul mortii,care este de fapt,singurul nostru adevar pe care il avem.

”Ei bine,viata poate fi o lumanare in vant,dar vai,ea ne da o lumina asa de minunata!”

Pisica neagra

Anul trecut am avut o vacanta de vis in Italia. Pe cand faceam turul orasului cu autocarul ne-am uitat peste newslettere si comentam ce citeam. O femeie cu numele Florenţa ne-a auzit si a venit spre noi spunand: „Am auzit despre ce vorbiti si vreau sa va spun ca ceea ce povestiti acum mi s-a întâmplat mie. Vreti sa auziti povestea? ” Vrem.

„E vorba despre o pisică neagră. Da, o pisică neagră care m-a ajutat sa ma regăsesc. Când soţul meu a murit am suferit foarte mult. Mi-am cautat o slujba si mi-am gasit un post de profesoara. La locul de munca treburile nu mergeau bine si am ajuns rau. Mi-am dat seama ca am nevoie de ceva care sa ma mentina la suprafata,dar ce si cum? „

„Atunci am primit o pisica – imi doream mult o pisică neagră la fel ca cea din copilărie. Amintirile din copilaria mea erau fericite,multe fiind legate de pisica neagra, Ducesa,pe care am avut-o timp de 20 de ani.

O prietena a cautat si a gasit pentru mine o pisica neagra. Mi-a adus-o şi tinand-o in brate am ştiut că e dragoste la prima vedere! Din acea zi am simţit că viaţa mea e din nou normala.M-am regasit. M-am simţit mai sigura de mine. Si ce daca un sistem scolar nu funcţionează?…Stiu că sunt o profesoara buna! Nu-i nimic-voi gasi alta scoala.

Am întrebat: „Cum putea o pisică neagră să fi făcut o astfel de minune?

Florenta a raspuns: „Stiti, Ducesa a facut parte din familie. Când mergeam la tara in fiecare vară, pisica avea un prieten – un dihor – care venea sa o caute ,apoi mergeau sa se joace cateva ore.Dihorul n-a stropit-o niciodata,iar pisicii ii placea foarte mult la tara „.

„Într-o zi am plecat de acasa intro localitate la vreo 40 de kilometri distanta sa vedem un spectacol in aer liber. Dintr-odata Ducesa a sarit din masina si a disparut. Am fost disperata. După ore de căutat, tata a zis: „Să mergem înapoi la casa de vacanta…o vom cauta pe Ducesa maine dimineata.”

Ne-am intors acasa si cum m-am dat jos din masina am vazut-o pe Ducesa.Sarise pe terasa si statea la usa asteptandu-ne.A stiut sa gaseasca drumul spre casa!Pe cand noi o cautam,ea a strabatut cei 40 de kilometri si a ajuns inaintea noastra. „

” Asadar,asta-i povestea pisicii negre. Cred ca trebuia să găsesc un “colac de salvare” din copilaria mea care sa ma salveze de la inec. Nu credeam ca multi oameni ar putea intelege cum o pisica m-a ajutat,dar acum cand ati citit despre aceasta intamplare am vrut sa va spun povestea.Noua mea pisica se numeste Tywaket. Asta-i numele pisicii din Bell, Book and Candle- este un fel de nume mistic- Tywaket cu siguranţă, mi-a schimbat viaţa! „

Ne-a emotionat povestea cu pisica Florentei. Într-adevăr, amintirile fericite din copilaria noastra sunt extrem de importante nu numai pentru recuperarea pozitiva a starii de bine, dar si pentru sentimentul de stima de sine şi autorespect. Ele functioneaza aproape ca niste legaturi magice spre integritatea personala si autocunoastere pe care am avut-o intuitiv in copilarie. Cu toate acestea, această filozofie de viata este respinsa fiind inlocuita de efectele negative a multor lucruri care ni se intampla in viata.
Să căutam “colacul de salvare” din copilăria noastra!