Agresivitate,comportament agresiv

Insusirea de a fi agresiv, de a se opune aproapelui sau de a-l ataca, in mod real sau inchipuit constituind uneori un simptom patologic. Agresivitatea se gaseste in stransa legatura cu satisfacerea necesitatilor vitale, stapanirea mediului si afirmarea de sine. Actele agresive sunt cele care retin cel mai bine atentia datorita caracterului lor spectacular si potential periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua si alte forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, barfa, amenintari, insulte) sau halucinatii.
La originea numeroaselor tuiburari mintale se afla o agresivitate latenta, care da nastere angoasei si sentimentului de vinovatie. Simptom al psihopatiei, agresivitatea se intalneste in diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze si in toxicomanii, epilepsie etc.

Cum poate fi explicat comportamentul agresiv? – În psihologie distingem între două teorii clasice: teoria impulsului şi teoria frustrării.

„Teoria impulsului susţine următoarele: în organism există o sursă înnăscută care produce permanent impulsuri agresive. Aceste impulsuri trebuie să se reflecte într-un mod sau altul – şi nu neapărat într-o manieră distructivă – asupra comportamentului nostru (…); pentru că altfel, aceste impulsuri pot duce la dereglări emoţionale. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestei teorii sunt Sigmund Freud şi Konrad Lorenz. Freud vedea însă impulsurile ca ţintind spre auto-distrugere (‘impulsul morbid’), acestea neputând fi exteriorizate decât în combinaţie cu impulsurile sexuale, în vreme ce Lorenz înţelegea prin impulsuri un impuls războinic, îndreptat împotriva organismelor din aceeaşi specie. În psihologia modernă, numărul adepţilor teoriei impulsului este practic inexistent (…).

Teoria frustrării spune că comportamentul agresiv se bazează pe impulsuri agresive, născute din aşa numite frustrări. Prin acestea se înţelegea la început doar tulburarea unei activităţi ţintite; mai târziu, acest termen a fost extins, cuprinzând toate evenimentele neplăcute, faţă de care oamenii resimt aversiune (atacuri, hărţuieli, privări etc.). În fiecare dintre aceste cazuri se naşte nevoia de agresiune, altfel decât în cazul teoriei impulsului, nu de la sine, ci ca reacţie. În tot cazul, odată născută, această nevoie trebuie să se exteriorizeze într-o formă sau alta (…). Faptul că impulsurile agresive apar de pe urma unor frustrări, că ele acţionează ca energii care trebuie să găsească un ventil prin care să fie evacuate, sunt imagini foarte populare în rândul publicului mai larg.

Teoria frustrării a fost modificată în nenumărate rânduri, rolul frustrărilor ca factor de declanşare a agresiunilor fiind relativizat în mod considerabil. De necontestat însă este astăzi faptul că un eveniment frustrant poate provoca, pe lângă fapte de agresiune, şi strădanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschişi, umor, auto-anesteziere (prin alcool etc.) şi alte tipuri de comportament, reacţiile agresive apărând doar în anumite condiţii. Astfel, un eveniment trebuie să fie resimţit de către o persoană ca fiind ‘enervant’ (de ex. un comportament ‘care nu se cuvine’), numai atunci născându-se sentimente de furie. Aceste sentimente nu se transformă însă în mod automat într-un comportament agresiv, ci doar atunci când persoana în cauză s-a obişnuit cu acest tip de comportament, atunci când nu resimte nici o inhibiţie, sau atunci când anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc.

Frustrările nu duc aşadar în nici un caz întotdeauna la un comportament agresiv. Dar teoria frustrării poate fi limitată şi din alt punct de vedere: Dacă apare un comportament agresiv, acesta nu este întotdeauna o reacţie la o frustrare; el poate avea şi alte motive. Există, de ex., acţiuni violente manifestate la ordin, imitarea necugetată a unui grup de persoane sau acte de violenţă comise în vederea îmbogăţirii (asasinate pe motiv de jaf, şantaj etc.).

Frustrările, ca o condiţie posibilă şi care s-a făcut deseori remarcată pentru comportamentul agresiv, rămân în continuare extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea apariţiei sentimentelor de frustrare – la nivel personal, printr-o abordare mai sensibilă a celorlalţi oameni, iar la nivel social, prin crearea unor condiţii de viaţă mai juste. Dar pentru că frustrările sunt, într-un anumit grad, inevitabile, este important şi să le ‘manevrăm’ într-un alt mod (…). Se ştie că oamenii diferă între ei după felul în care ştiu să manevreze frustrările, iar educaţia poate juca în acest sens un rol decisiv.”

Posted on iunie 19, 2008, in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink. 15 comentarii.

  1. mersi mult mai ajutat la tema de la dirigintie

  2. pe mine nu pentru ca nu imteleg !pacat ca ai si tu un simbol

  3. poi cred ca ar trebui s-o iei usor ; spunei cu rabdare ca nu are dreptate .vorbestei cu sinceritate dar nu te supara pe el .

  4. N-am stiut ca la dirigentie aveti de pregatit teme.Cred ca e o idee foarte buna.

  5. Cu placere.Poate mai gasesti si alte subiecte care iti sunt de folos.
    bafta la scoala!

  6. tema de la dirigentie

  7. merci pt aceste scrieri ! m-au ajutat la tema

  8. Nu stiu daca te pot ajuta foarte mult,dar cred ca cel mai bine ar fi sa vorbiti amandoi introm zi cand nu sunteti nervosi sau suparati.Amandoi trebuie sa lasati de la voi fiindca toti avem o parte din vina,nimeni nu e perfect.
    daca nici asa nu merge,cred ca cel mai bine ar fi sa va despartiti…macar o perioada sau sa va intalniti mai rar.Doar voi trebuie sa stabiliti ce e de facut pentru ca relatia voastra sa fie salvata,in caz ca va iubiti.
    Toate cele bune!

  9. de 2 ani vb cu un baiat,la inceput era om pers calda apoi sa schimbat/a devenit o pers agresiva kre vrea tot timpu sa domine tot crede are dreptate in tot ceea ce face.am incercat sa l schimb dar sub nici o forma nu reusesc nu stiu ce sa mai fac,si ce metode sa mai folosesc datimi un sfat

  10. Poate n-a vrut sa-ti sparga capul,asa cred eu.daca a facut-o intentionat,atunci chiar e agresiv colegul tau si cred ca a fost pedepsit destul.Pedepsele prea dure nu cred ca ajuta foarte mult,din contra.

  11. da inteleg ce spune………………….dar daca imi face ceva??? ca de exemplu mie un prieten mia spart capul j a fost exmatriculat si nu i-a mai facut nimic j acum eu vreau sa ma razbun dupa tot ce mi-a facut el………………dar nu sunt chiar asa de rea………………a fost pedepsit……………..

  12. mijto…………………..mersi de asta

  13. Stii cum procedez eu fata de astfel de oameni,in unele cazuri e chiar cineva din familie.Am reusit sa raman indiferenta ,chiar pot sa nu ascult persoana care ma agreseaza.Bineinteles ca nu reusesc intotdeauna,mai izbucnesc si eu cateodata,dar e periculos.Agresivitatea naste agresivitate si exista pericolul de scantei.
    Acei oameni care te agreseaza si dupace le-ai intors obrazul trebuie ignorati.Nu evitati,ci ignorati.
    Daca reusesti sa-i ignori te vei simti mult mai bine,iar ei poate ca-si dau seama ca au probleme de comportament,de sanatate psihica.
    Asta e metoda pe care o folosesc.Nu fug.

    Poate incerci si tu.Ce zici?

  14. Perfect de acord cu tot ce-ai scris si tot respectul pentru dl.Freud, insa am o mare nelamurire. Cum dracu sa-i raspunzi unuia care te agreseaza timp de mai multi ani si caruia i-ai intors si obrazul celalalt, i-ai facut toate voile, l-ai spurcat intr-un sfarsit si el numa nu se linisteste si continua sa te agreseze. Ce naiba sa faci cu unu ca asta cu care numa nu-i chip s-o scoti la capat. Tai poala si fugi si el dupa tine. E? Aud?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: