Daily Archives: iunie 19, 2008

Agresivitate,comportament agresiv

Insusirea de a fi agresiv, de a se opune aproapelui sau de a-l ataca, in mod real sau inchipuit constituind uneori un simptom patologic. Agresivitatea se gaseste in stransa legatura cu satisfacerea necesitatilor vitale, stapanirea mediului si afirmarea de sine. Actele agresive sunt cele care retin cel mai bine atentia datorita caracterului lor spectacular si potential periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua si alte forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, barfa, amenintari, insulte) sau halucinatii.
La originea numeroaselor tuiburari mintale se afla o agresivitate latenta, care da nastere angoasei si sentimentului de vinovatie. Simptom al psihopatiei, agresivitatea se intalneste in diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze si in toxicomanii, epilepsie etc.

Cum poate fi explicat comportamentul agresiv? – În psihologie distingem între două teorii clasice: teoria impulsului şi teoria frustrării.

„Teoria impulsului susţine următoarele: în organism există o sursă înnăscută care produce permanent impulsuri agresive. Aceste impulsuri trebuie să se reflecte într-un mod sau altul – şi nu neapărat într-o manieră distructivă – asupra comportamentului nostru (…); pentru că altfel, aceste impulsuri pot duce la dereglări emoţionale. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestei teorii sunt Sigmund Freud şi Konrad Lorenz. Freud vedea însă impulsurile ca ţintind spre auto-distrugere (‘impulsul morbid’), acestea neputând fi exteriorizate decât în combinaţie cu impulsurile sexuale, în vreme ce Lorenz înţelegea prin impulsuri un impuls războinic, îndreptat împotriva organismelor din aceeaşi specie. În psihologia modernă, numărul adepţilor teoriei impulsului este practic inexistent (…).

Teoria frustrării spune că comportamentul agresiv se bazează pe impulsuri agresive, născute din aşa numite frustrări. Prin acestea se înţelegea la început doar tulburarea unei activităţi ţintite; mai târziu, acest termen a fost extins, cuprinzând toate evenimentele neplăcute, faţă de care oamenii resimt aversiune (atacuri, hărţuieli, privări etc.). În fiecare dintre aceste cazuri se naşte nevoia de agresiune, altfel decât în cazul teoriei impulsului, nu de la sine, ci ca reacţie. În tot cazul, odată născută, această nevoie trebuie să se exteriorizeze într-o formă sau alta (…). Faptul că impulsurile agresive apar de pe urma unor frustrări, că ele acţionează ca energii care trebuie să găsească un ventil prin care să fie evacuate, sunt imagini foarte populare în rândul publicului mai larg.

Teoria frustrării a fost modificată în nenumărate rânduri, rolul frustrărilor ca factor de declanşare a agresiunilor fiind relativizat în mod considerabil. De necontestat însă este astăzi faptul că un eveniment frustrant poate provoca, pe lângă fapte de agresiune, şi strădanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschişi, umor, auto-anesteziere (prin alcool etc.) şi alte tipuri de comportament, reacţiile agresive apărând doar în anumite condiţii. Astfel, un eveniment trebuie să fie resimţit de către o persoană ca fiind ‘enervant’ (de ex. un comportament ‘care nu se cuvine’), numai atunci născându-se sentimente de furie. Aceste sentimente nu se transformă însă în mod automat într-un comportament agresiv, ci doar atunci când persoana în cauză s-a obişnuit cu acest tip de comportament, atunci când nu resimte nici o inhibiţie, sau atunci când anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc.

Frustrările nu duc aşadar în nici un caz întotdeauna la un comportament agresiv. Dar teoria frustrării poate fi limitată şi din alt punct de vedere: Dacă apare un comportament agresiv, acesta nu este întotdeauna o reacţie la o frustrare; el poate avea şi alte motive. Există, de ex., acţiuni violente manifestate la ordin, imitarea necugetată a unui grup de persoane sau acte de violenţă comise în vederea îmbogăţirii (asasinate pe motiv de jaf, şantaj etc.).

Frustrările, ca o condiţie posibilă şi care s-a făcut deseori remarcată pentru comportamentul agresiv, rămân în continuare extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea apariţiei sentimentelor de frustrare – la nivel personal, printr-o abordare mai sensibilă a celorlalţi oameni, iar la nivel social, prin crearea unor condiţii de viaţă mai juste. Dar pentru că frustrările sunt, într-un anumit grad, inevitabile, este important şi să le ‘manevrăm’ într-un alt mod (…). Se ştie că oamenii diferă între ei după felul în care ştiu să manevreze frustrările, iar educaţia poate juca în acest sens un rol decisiv.”

Fiecare noua zi

Multi ani din viata am trait ca un rebel,ma razboiam cu mine insumi,cand ma uit inapoi vad ca viata a fost un camp de lupta,iar sabia era intotdeauna la mine.Pentru toate necazurile mele ii invinovateam pe ceilalti,toti oamenii voiau sa ma conduca spre pierzanie,niciodata nu m-am cunoscut,n-am stiut ce sunt,care e locul meu pe pamant.Capul imi ardea de atata frustrare deoarece nu-mi puteam gasi drumul – aceasta a fost o parte din calatoria mea prin viata pe care a trebuit s-o invat cu fiecare Noua Zi.

Am pasit prin lume ca si cand as fi fost orb,tot timpul dadeam peste un necaz,problemele pareau ca nu au rezolvare si intotdeauna pareau ca se dubleaza.Ma simteam asa de gol si din ce in ce mai confuz,apoi am inceput sa urasc,credeam ca nu ma pot schimba,credeam ca e prea tarziu pentru mine.Lumea…credeam ca lumea imi este datoare – aceasta a fost o parte din calatoria mea pe care a trebuit s-o invat cu fiecare Noua Zi.

Viata mea mergea din rau in mai rau,ce mult imi doream sa mor,apoi,cand m-am trezit intro dimineata am inceput sa vad foarte clar ca imi traiam viata in minciuna.Atunci am vazut Adevarul meu si,cu toate ca mi-a luat mult timp sa invat,am simtit ca nu mai pot sa traiesc asa – aceasta a fost o parte din calatoria mea pe care a trebuit s-o invat cu fiecare Noua Zi.

Acum am invatat sa-mi iert defectele,pentru ca invatam din greselile pe care le facem,mi-am indepartat din memorie toate sentimentele amare,chinuitoare,iar inima mea nu mai e franta.Am invatat sa accept bucuriile,chiar mai mult-sa accept durerea,la fel cum Pamantul are nevoie egala de Soare si de ploaie. Acum,cand ma uit inapoi in viata,vad un copil ratacit care si-a gasit drumul – aceasta este chiar lectia mea despre viata pe care o invat cu fiecare Noua Zi.

Am lăsat în urmă atâtea mări şi greşeli
încât mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaste sfîrşitul greşelii.

Octavian Paler.