Soapte
Omul a murmurat,”Doamne,vorbeste-mi,”
Si o ciocarlie s-a auzit cantand in tufis.
Insa omul nu a auzit.
Asa ca omul a strigat,”Doamne,vorbeste-mi,”
Si cerul a rasunat de bubuitul tunetului.
Dar omul nu a ascultat.
Omul s-a uitat in jur si a rostit
“Doamne,lasa-ma sa te vad.”
Si o stea a stralucit pe cer.
Dar omul nu a vazut.
Apoi,omul a strigat,
„Doamne,fa un miracol”.
Si s-a nascut un copil.
Dar omul nu a observat.
Asa ca omul a tipat cat a putut de tare,
„Atinge-ma Doamne si arata-mi ca esti aici.”
La care,Dumnezeu a coborat si l-a atins pe om.
Dar omul a gonit fluturele…
si a mers mai departe.
Posted on iunie 13, 2008, in povesti and tagged OM, soapte. Bookmark the permalink. 5 comentarii.
Eu doar le-am copiat si pus aici.Dar nu sunt intrutotul de acord cu marele filozof si om.Am propria mea filozofie de cand am imbatranit 🙂
Sunt oameni şi oameni.
Cugetări
Petre Tutea
* Libertatea omului e partea divină din el.
* Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.
* Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine.
* Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi.
* Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.
* A şti la scară umană, poate fi folositor – dar în nici un caz mântuitor.
* Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.
* Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
* Fără credinţă, fără Dumnezeu, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
*Se pare că rădăcina libertăţii nu este în voinţă, ci în raţiunea de adevăr şi de ordine.
*Aceasta este ciudăţenia: ficţiunile gândirii ajută omului să devină stăpân, pe măsură ce se depărtează de miezul lucrurilor.
*Necunoaşterea ne pune la dispoziţia întâmplării, care ne duce de mână ca pe nişte orbi, sau copii.
*Când mă gândesc la omul liber şi la omul înlănţuit, îmi vin în minte vorbele lui Faust: iubesc pe acela care doreşte imposibilul.
Da.
Acum nu mai pot sta pe net,trebuie sa plec undeva ca sa fac o fapta buna,ma laud fara rusine.
Voi completa „Soapte” cu ce a zis Petre Tutea.
INTRĂ ACOLO UNDE ESTE CHEMAT
INTRA ACOLO UNDE I SE DESCHIDE UŞA ŞI ESTE PRIMIT
STĂ DOAR ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ AVEM OCHII ŞI SUFLETUL LARG DESCHISE