Spune omul:”Ma asemui unui copac”

Ma asemui unui copac

de Nichita Stanescu

Mă asemui unui copac.
El are foarte multe braţe,
şi eu, foarte multe braţe :
două vizibile, o mie invizibile.
Când sufla vântul braţele lui foşnesc;
mă gândesc că atunci cand îmi mişc braţele
probabil ca şi ele sunt împinse de un vânt
ciudat.

Mă asemui cu un copac;
fiecare cuvânt al meu este o frunză.
Această comparaţie mă satisface
şi este semn ca am îmbătrânit.

Când eram tânăr, mă comparam cu un zeu indic,
zeu cu foarte multe braţe, foarte multe picioare.
Îmi plăcea să spun că braţele si picioarele
mi-au fost rupte si ca
mi s-au lăsat numai două braţe, dinspre
partea dreaptă,
si numai două picioare
tot dinspre partea dreaptă.

De aceea când alergam, alergam in cerc.
Apoi în spirală.

Acum am îmbătrânit,
îmi place să mă compar unui copac.
Cred ca mişc braţele si picioarele
de bataia unui vânt straniu,
şi sunt fericit
de această comparaţie.

În curând n-am să mă mai compar cu nimic,
n-am să mai mişc din braţe, din picioare,
iar cuvintele mele
nu vor mai semăna cu nişte frunze.

Atunci, voi fi ingăduit
de prieteni, de duşmani, si voi schimba planeta.

Astfel, mă voi pregăti aiurea,
să mă compar c-un lucru cu totul si cu totul altul,
iar când voi mai fi îmbătrânit –
cu un alt lucru,
cu totul si cu totul altul.
Apoi imi voi schimba iarăşi planeta
şi-aşa mai departe,
ce monotonie, doamne, dumnezeule !

Copacul numit Gică
de Nichita Stanescu

N-am avut de treabă şi întorcându-mă mai târziu acasă, l-am scărpinat cu unghiile pe coajă pe Gică. Măgarul de copac numit Gică m-a luat în serios şi brusc vrînd-nevrînd a început să facă parte din mine însumi.
Dacă nu încep printr-o glumă, nu se înţelege nimic din prietenia mea cu Gică şi din prietenia lui Gică cu mine. invitasem o distinsă doamnă, şi ceva nu era la locul său. Până când, deodată azvârlindu-mi vederea peste balcon, l-am văzut pe Gică, mai mare peste cei zece copaci ai lui, care fojgăiau şi frunzăreau, pe măgarul de Gică solemn şi ţeapăn uitându-se verde şi fix la mine. Îi era frică că nu m-aş fi purtat după rang. În gândirea lui de copac nu avea încredere în gândirea mea de om. Ce mai, m-a luat sub protecţia umbrei sale, indiferent dacă răsare soarele sau nu, indiferent dacă luna este ca o seceră turcească sau ca o mămăligă albă.
Gică este un copac gelos.
M-a pus dracu de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel.
Venise la mine într-o zi o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mâna nu am apucat să i-o sărut. Gică este un copac gelos. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sunt om, nu mă lasă în libertatea mea.
N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă când singuratic am venit acasă?

Copacul din spatele blocului in care locuiesc este un tei destul de batran si e foarte inalt.Acum e inflorit.Ma mir ca inca n-au aparut copiii la cules de tei.Se ajunge foarte greu la crengile incarcate si intotdeauna mi-e teama sa nu se intample vreo nenorocire.Mirosul florilor de tei ajunge cateodata si in casele noastre.In tei se petrec multe povesti cu ciori,mai ales.De doua ori s-a intamplat sa auzim ciorile facand galagie mai mare decat de obicei.Ce se intamplase?Un pui de cioara cazuse langa tei,iar ele erau speriate,le era teama pentru puiul lor.M-am dus langa tei,am luat puiul care incerca sa ma muste si cu greu am reusit sa-l asez in tei.Dupa ce-am plecat,ciorile s-au linistit ca prin farmec.A doua oara s-a intamplat acelasi lucru,in plus,un motan statea la panda in iarba.Si de data asta puiul a ajuns in tei,dar si-a luat zborul in gardul viu.Ciorile s-au linistit din nou.Ce povesti mai stie teiul?Multe,trebuie doar sa-l ascult.