Povestea parfumata pornita de Mirela continua.Tema acestei saptamani e Visul, povestea parfumata a visului.Am ales
cateva citate dintro postare mai veche, mi-ar fi placut sa povestesc un vis frumos, poate alta data voi scrie o poveste parfumata de vis.

Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si intreaba ‘de ce?’ Eu visez lucruri care nu exista si intreb ‘de ce nu?’

(Robert Francis Kennedy).

De obicei, in timpul visului noi nu stim ce visam. In timp ce visati, luati visul drept realitate. Daca deveniti constient de vise, puteti ajunge sa le creati voi insiva.
De obicei nu puteti sa va creati propriile vise. Ce neputincios este omul! Nu va puteti crea nici propriile vise. Nu puteti crea nici macar vise! Daca doriti sa visati un anumit lucru,este imposibil; nu depinde de voi. Ce neputinta! Nici macar niste vise…Voi sunteti doar victime ale viselor voastre,nu sunteti creatorul lor. Visele vi se intampla, nu puteti face nimic in ceea ce le priveste. Nu le puteti nici opri, nici crea.

Fii creativ :
Redevin-o asemenea unui copil si vei fi creativ.Toti copiii sint creativi. Creativitatea are nevoie de libertate -libertatea de minte,de cunostinte, libertatea de de prejudecati. O persoana creativa este cel care incearca sa creeze ceva nou.

Fii pregatit sa inveti. Cineva care e pregatit sa invete este un discipol si procesul de a fi pregatit sa inveti este disciplina.. ..Persoana creativa trebue sa dizolve toate “trebuie” si”nu trebuie” . El are libertate si spatiu, spatiu vast, el are nevoie de tot cerul si de toate stelele, doar atunci spontanietatea profunda va incepe sa creasca.

Fii simplu. Niciodata nu iti permite tendinta de a dori sa fii mare, faimos, mai mare decat dimensiunea vietii insasi -niciodata. Dimensiunea vietii e perfecta, deci sa fii exact cum e viata, simplu, este perfect asa cum e. Dar traieste aceasta simplitate intr-un mod extraordinar.

Fii un visator. Si nu uita: visurile trebuie sa fie transformate in realitate si nu realitatea schimbata in visuri.

Osho

Au mai scris povesti parfumate:

Mirela

Vise parfumate, parfumuri visate (poveste parfumată)

Teo

Poveste parfumata de vis (66)

Rokssana vis alb

Ciprian  Mireasma unui parfum de modă veche

Max Peter O avanpremieră…

Max Peter  Poveste parfumată – Vise, taică, vise…

Luna Patrata Shayna Fata din vis…poveste parfumata

Daurel  Pânã la o tãlmãcire de cãtre altii…

Lolitahttp://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2012/01/vis-de-iarna-poveste-parfumata.html

Lili3

Povestea unui vis

CARMEN 

Parfum de vis

Marguerite Gérard - Painter when painting a portrait of a lute player

Marguerite Gérard - Sleep my child

Marguerite Gérard - Portrait of Maréchale Lannes, Duchesse de Montebello with Her Children

Marguerite Gérard - Reading the Letter

Marguerite Gérard - Clémence de l'Empereur, Napoléon et la princesse de Hatzfeld

Marguerite Gérard (28 ianuarie 1761 in Grasse – 18 mai 1837 in Paris)a fost o pictorita si desenatoare franceza, fiica lui Marie Gilette si a parfumierului Claude Gérard. La varsta de 8 ani a devenit cumnata lui Jean-Honoré Fragonard, iar la varsta de 14 ani a devenit eleva lui, deseori a lucrat alaturi de el. Ea a fost matusa artistului Alexandre-Évariste Fragonard.

Marguerite Gérard (28 ianuarie 1761 – 18 mai 1837), pictorita franceza

Tot in 28 ianuarie s-a nascut Camil Ressu (28 ianuarie 1880, Galaţi — 1 aprilie 1962, Bucureşti) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică şi socială, a fost una din personalităţile marcante ale artei româneşti.

Din blogosfera.

Pilula lui Lisandru.Traian Băsescu şi poantele sale deprimante

Mirela Pete.Un nas expert sau Sophia și parfumul

Lili3.Principiul evitării gândirii stereotipe (57)

Blog de Filumenistă.Pe chibrituri: Neptun, Zeul mărilor

Dana.j.edgar

Lili3.Pentru visători

Ulise al II-lea cel Ocoş.Lătrături ocoşe (250112)

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 29.01.12

Harold Knight - In the Spring

Harold Knight - Knitting

Harold Knight - Portrait of Dame Laura Knight sketching

Harold Knight - Alfred Munnings reading

Harold Knight - Morning Sun

Harold Knight (27 ianuarie 1874 – 3 octombrie 1961) a fost un pictor englez de compozitie si peisaje.

S-a nascut in Nottingham, Anglia, fiul unui arhitect, si a studiat la Nottingham School of Art sub indrumarea lui Wilson Foster. Acolo a cunoscut-o pe artista Laura Johnson(Laura Knight), cu care s-a casatorit in 1903.

Dupa cativa ani petrecuti in Paris, unde a studiat sub indrumarea lui Jean-Paul Laurens si Benjamin-Constant, apoi la Staithes pe coasta de nord a Yorkshire coast, Harold Knight s-a mutat la Newlyn in 1907, un port de pescari din Cornwall, unde impreuna cu sotia lui Laura, au facut parte din faimoasa Newlyn School.

In timpul Primului Război Mondial, Knight a refuzat sa satisfacă serviciul militar din cauza convingerilor sale, ceea ce i-a adus reprosuri din partea multor colegi si prieteni si a pus o mare tensiune asupra sanatatii sale psihice si mentale cand a fost fortat sa lucreze ca fermier. Dupa ce s-a sfarsit razboiul, s-a intors impreuna cu Laura la Londra, cu toate ca s-au intors des la Cornwall pentru a picta.

Knight a fost ales academician la Royal Academy in 1931 si a murit pe 3 octombrie 1961 in Colwall, Herefordshire.

Din blogosfera. 

Cristian Lisandru.APE TULBURI – “Trotuarul”

Gabriela Savitsky.Fenomenul “Piaţa Universităţii – 2012″

Rokssana.lăuntrul trandafirilor

Cosmin Stefanescu.Concurs literar la Medgidia – ARIPI DE DOR – Editia a VII-a, 2012

Arkhip Kuindzhi - Winter, Sunlight On The Hoar-Frost

Arkhip Kuindzhi - The birch grove

Arkhip Kuindzhi - The Sea. The Crimea

Arkhip Kuindzhi - Elbrus in the Evening

Arkhip Kuindzhi - Night on the Dnepr

Arkhip Kuindzhi - Red sunset on the Dnieper

Arkhip Kuindzhi - Evening in the Ukraine

Arkhip Kuindzhi - Rainbow

Arkhip Ivanovich Kuindzhi (ori Arkhip Kuinji;in rusa: Архи́п Ива́нович Куи́нджи; in ucraineana: Архип Іванович Куїнджі; 27 ianuarie 1842(?) – 24 iulie 1910) a fost un pictor peisagist rus .

Arkhip Kuindzhi s-a nascut in Mariupol (in prezent Ucraina), insa si-a tetrecut anii tineretii in orasul Taganrog. Familia lui era saraca, tatal lui era un cizmar grec, Ivan Khristoforovich Kuindzhi  Emendzhi). Arkhip avea sase ani cand si-a pierdut parintii, astfel ca a fost obligat sa se intretina singur, lucrand pe un santier la constructia unei biserici, crescand animale domestice si lucrand in magazinul unui comerciant de grane. Timp de cinci ani, din 1860 pana in 1865, Arkhip Kuindzhi a lucrat ca retuser in studioul foto Isakovich din Taganrog. Kuindzhi a incercat sa-si deschida propriul studio foto, insa fara succes. Dupa aceea, Kuindzhi a plecat din Taganrog in Saint Petersburg.

A studiat pictura independent si la Academia de Arte din St.Petersburg. A fost , afiliat grupului “Peredvizhniki (Hoinarii)“. (Peredvizhniki, un grup de artisti rusi realisti care au protestat fata de restrictiile academice si au format o cooperativa a artistilor). in acea perioada de inceput, Kuinczhy a fost influentat de Ivan Aivazovsky.

In 1872 a plecat de la academie si a lucrat ca freelancer. Pictura “Na ostrove Valaam” (On the Valaam Island) a fost prima lui lucrare de arta pe care Pavel Tretyakov a achizitionat-o pentru galeria lui de arta. In 1873, Kuindzhi a expus pictura “The Snow”, care a primit medalia de bronz la Expozitia Internationala de Arta din Londra in 1874.

Kuindzhi a fost profesor la Academia de Arta din St.Petersburg.Printre studentii lui s-au numarat Arkady Rylov, Nicholas Roerich, Konstantin Bogaevsky si altii.

Arkhip Kuindzhi(27 ianuarie 1842 – 24 iulie 1910), pictor peisagist rus

Din blogosfera.

Ioan Usca.27 Ianuarie

CELLA.in(utilitatea cuvintelor

Pilula lui Lisandru.Dă-mi, tăticule, şi mie o lopată şi-o mistrie!

Teo Negură.Jalba lupului

Punctul de vedere.1.000.000

Arthur Hughes - Ophelia

Arthur Hughes - Good Night

Arthur Hughes - A Birthday Picnic

Arthur Hughes - Back from Sea

Arthur Hughes - La Belle Dame Sans Merci

Arthur Hughes - The Font

Arthur Hughes (27 ianuarie 1832 – 22 decembrie 1915) a fost un pictor si ilustrator pre-rafaelit englez, unchiul pictorului englez Edward Robert Hughes.

Hughes s-a nascut in Londra. Cele mai renumite picturi ale lui sunt “April Love” si “The Long Engagement”, s-a inspirat din stilul lui John Everett Millais.

Hughes a murit in Kew Green, Londra, lasand aproximativ 700 picturi si desene, precum si peste 750 ilustratii.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Un nas expert sau Sophia și parfumul

Gabriela Elena.Ce să aştept?

Elisa.De ce protestez în stradă?

Ulise al II-lea cel Ocoş.La zi … de ziua lui

Jozef Israëls - The Shipwrecked Mariner

Jozef Israëls - Unloading the catch

Jozef Israëls - Fisherman's wife and daughter on the beach with the daily catch

Jozef Israëls - Awaiting the fishermen's return

Jozef Israëls - The first step

Jozef Israëls (27 ianuarie 1824, Groningen – 12 august 1911, Scheveningen) a fost un pictor olandez, “cel mai respectat artist olandez din prima jumatate a secolului al XIX-lea”.

S-a nascut in Groningen, din parinti evrei. Tatal lui dorea sa-l faca om de afaceri si doar dupa multe insistente i-a permis fiului sa urmeze o cariera artistica. A plecat sa studieze la Amsterdam sub indrumarea lui Jan Kruseman si a urmat cursuri de desen la academie. Apoi a plecat pentru doi ani la Paris, unde a lucrat in atelierul lui in Picot, dupa care s-a intors in Amsterdam unde a ramas pana in 1870, cand s-a mutat in Haga pentru tot restul vietii.

Israëls a fost deseori comparat cu Jean-François Millet.

A inceput cu subiecte istorice si dramatice in stilul romantic al vremurilor. Intamplator, dupa ce s-a imbolnavit a plecat sa se refaca in oraselul de pescari Zandvoort de langa Haarlem, unde a fost impresionat de viata grea de zi cu zi a pescarilor, ceea ce se observa in lucrarile sale.

 Din blogosfera.

Teo Negură.Emil Hossu. Un apus senin

Mirela Pete.Miercurea fără cuvinte. Culori naturale: boabe

Gabriela Elena.Ce să aştept?

Lili3.Calea pelerinului – despre rugăciune (7)

Zamfir Turdeanu’.Clipe încremenite (250112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Lătrături ocoşe (250112)

Petre Iorgulescu-Yor - Case în Bretania

Petre Iorgulescu-Yor - Interior

Petre Iorgulescu-Yor - Natură statică cu ștergar albastru

Petre Iorgulescu-Yor - Peisaj din Balcic

Petre Iorgulescu-Yor - Tătăroaice

Petre Iorgulescu-Yor - Trandafiri

Petre Iorgulescu-Yor - Trandafiri

Petre Iorgulescu-Yor (n. 24 decembrie 1890 – d. 29 aprilie 1939) a fost un pictor român.

A fost un romantic care nu și-a dus revolta pănă la capăt, un suflet neliniștit, permanent preocupat de înnoirea mijloacelor de expresie. Viața sa cunoaște un traseu agitat, într-un climat de efervescență care nu era numai al epocii, ci și al spiritului său neliniștit.

Absolvent al Facultății de Drept din Iași în anul 1914, Iorgulescu se desparte fără regrete de o carieră politică, impusă de familie și se dedică pe deplin artei. În 1919 pleacă la Paris și studiază la Academia Julian, apoi la Academia modernă la clasa profesorilor Othon Friesz și Maurice Denis.

Debutează ca artist la Salonul Oficial francez (1920), unde a organizat prima sa expoziție personală de desene, manifestare elogios primită de presa franceză a vremii.

În anul 1927, Iorgulescu-Yor a pictat, împreună cu prietenul său, artistul Vasile Popescu, într-un sat de pe malul Siretului, iar în perioada cuprinsă între anii 1928 – 1939, a expus la Salonul Oficial București.

Yor excelează ca peisagist, fiind atras îndeosebi de farmecul Balcicului, de atmosfera medievală a Sighișoarei, de satele transilvănene sau de așezările din sudul țării. A fost un important colorist al perioadei interbelice, folosind o paletă largă de culori, preferatele sale fiind nuanțele calde, liniștitoare.

Ultimii ani de viață îi sunt marcați de o gravă suferință fizică și psihică care l-a dus spre sinucidere. Cu toate acestea artistul a continuat să lucreze cu pasiune, participând cu numai câteva luni înainte de moarte la Salonul oficial.

sursa

Tot in 24 ianuarie s-a nascut Vasili Surikov (24 ianuarie 1848, Krasnoiarsk – 19 martie 1916, Moscova) a fost un pictor rus.

Din blogosfera.

Teo Negură.Trafic cu Hituri (runda 102)

Pilula lui Lisandru.Adio, pică ţara!

Cosmin Stefanescu.Medgidia îmbrăcată în straie de zăpadă – fotografii 2012

Dana.ziua a unsprezecea la universitate

Lili3.Calea pelerinului – despre rugăciune (7)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Decalog fără porunci

Rokssana.sotron

— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blândeţă.

— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

— Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!

— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?…

— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: “Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte”, să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea…

— Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă.

Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum şi de cine au fost ei aduşi pe aceste locuri; despre suferinţele lor şi cum au ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştiaţi prin alte ţări. Le dă el pilde câte şi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit, se sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înţeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot “pentru unirea tuturor” se roagă şi sfânta biserică, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.

— Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput!
— Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune!
— Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moşul Ion Roată.
— Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai bine. Moş Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare?
— Îl vedem, cucoane.
— Ia fă bine şi adă-l ici, lângă mine, zise boierul, care şedea acum pe un jilţ în mijlocul ţăranilor.
— S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu şagă.
— Ia cearcă şi vezi.

Moş Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.

— Ia du-te şi dumneta moş Vasile, şi dumneta, bade Ilie, şi dumneta, bade Pandelachi.

În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umere şi-l aduc lângă boier.

— Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului:

Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumnevoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fraţii noştri de sânge: franţujii, italienii, spaniolii şi portughezii, ce aşteapt? La orice întâmplare, Doamne fereşte, stau gata să-şi verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.

— Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.

— Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.

— Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.

— Moş Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai înţeles, de când se face atâta vorbă; să auzim şi noi!

— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.

La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:

— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!…

Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum.

Ileana Malancioiu

Ochii De Pisica

de Ileana Malancioiu
Vazusem doi ochi galbeni în întunericul desavîrsit
si pornisem încet spre lumina calda a lor
si recunoscusem pisica noastra moarta acum doi ani
torcînd în liniste pe cuptor.

Am mîngîiat-o-ncet pe sira spinarii
si pe mustata arsa si pe bot
si ma miram ca nu-ntoarce capul spre mine
si-mi parea rau ca nu pot

s-o fac sa-nchida ochii ramasi deschisi
sau sa coboare iarasi în poala mea
de pe cuptoru-ncins peste masura
pe care dormea.

Apoi am vrut sa ma-ntorc dar nu-mi aminteam
de unde venisem în locul acela amagitor
si stam lînga pisica noastra si stiam ca e moarta
si-o auzeam cum toarce pe imensul cuptor.

As vrea

de Ileana Malancioiu

As vrea sa ma duc undeva sa nu mai stiu de nimic
sa ma intorc atunci cand voi fi uitat tot
sa-mi amintesc cu greu cum ma cheama si cine sunt
si sa invat ce mai pot

sa aflu spre a trai pana la capat
si a ma bucura ca sunt inca vie.
As vrea sa ajung undeva unde nu stie nimeni
nimic din tot ce se stie

si din ce se inventa inca
fara nici un fel de pretentii
impotriva mea si a tuturor
in lumea asta plina de inventii.

Dar unde e locul acela senin ma intreb
si plang in tacere si nimeni nu stie
mi-e frica de tot si de toate si-as vrea
sa ma bucur din nou ca sunt inca vie.

sursa

La multi ani!

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Argeș) este o poetă contemporană și o eseistă română. De asemenea publicistă, disidentă, activist civic.
Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Mălăncioiu :

„Aferim, femeie!
Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă.
Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu).”

In 23 ianuarie s-a nascut Édouard Manet (23 ianuarie 1832, Paris – 30 aprilie 1883, Paris), pictor francez, precursor al impresionismului.

Si eu m-am nascut in 23 ianuarie.Azi e ziua mea.

Din blogosfera. 

Ioan Usca.Sepepistul Vasile

Gabriela Savitsky.Ce-aş face dacă aş fi Băsescu

Cristian Lisandru.APE TULBURI – “Bărbatul care înota fără să ştie de ce…”

Pilula lui Lisandru.GURA LU` AINŞTAIN – “Nu mai bagă ăştia legea nesănătoasă, sănătoşi să fim, moartea e la colţ!”

Mirela Pete.Paul Cézanne, maestrul nostru, al tuturor

Teo Negură.Creduli, si totusi neincrezatori

CELLA.iarna vrajbei lor oaselor li dor, … doriri ‘aş’

Ulise al II-lea cel Ocoş.Obsesii româneşti

Dana.țara mea c-un singur bec

Punctul de vedere.Beware !

Ulise al II-lea cel Ocoş.Poz(n)e guralive

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 21.01.12

Lili3.Principiul încurajării (56)

Gabriela Elena.Ce spun ei, ce spunem noi

Moise Kisling - Mimosa

Moise Kisling (22 ianuarie 1891 – 29 aprilie 1953) a fost un pictor polonez.

Nascut in Cracovia, Austro-Ungaria, a studiat la Scoala de Arte Frumoase din Cracovia, unde a fost incurajat sa mearga la Paris, Franta, in acel timp, centrul creativitatii artistice.

In 1910, Kisling s-a mutat in Montmartre, iar dupa cativa ani, in Montparnasse. cand a izbucnit Primul Razboi Mondial s-a inscris ca voluntar  in  Legiunea Franceza, iar in 1915 a fost ranit grav in batalia de la Somme, pentru care a primit cetatenia franceza.

Kisling a trait si muncit in Montparnasse facand parte din renumita comunitate artistica a acelei perioada. In 1913 si-a luat un a studio in Montparnasse, unde a stat in urmatorii 27 de ani; Jules Pascin si, mai tarziu Modigliani au locuit in aceeasi cladire. S-a imprietenit cu multi dintre contemporanii lui, inclusiv Amedeo Modigliani, care l-a pictat in 1916. Stilul folosit de el la pictarea peisajelor este similar cu a lui Marc Chagall, insa, ca maestru al reprezentarii corpului femeii, nudurile si portretele lui suprarealiste i-au adus cea mai mare apreciere.

Moise Kisling - Portrait de femme

Kisling a participat din nou ca voluntar in armata in 1940. Cand Armata franceza l-a trimis la vatra dupa capitularea Germaniei, Kisling care era de origine evreiasca a plecat in Statele Unite si a trait in California pana in 1946.

Cea mai mare colectie cu lucrarile lui Kisling se afla la Musée du Petit Palais din Geneva, Elvetia.

Moise Kisling a murit in Sanary-sur-Mer, Var, Provence-Alpes-Côte d’Azur, Franta pe 29 aprilie , 1953. O strada din oras ii poarta numele.

Tot in 22 ianuarie s-a nascut si  Nicolas Lancret (22 ianuarie 1690 – 14 septembrie 1743) a fost un pictor francez nascut in Paris, care a devenit un stralucit ilustrator al ridicolului gustului si manierelor din societatea franceza sub regentul Orleans.

Alt pictor nascut in 22 ianuarie e Francis Picabia (22 ianuarie 1879, Paris – 30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator şi poet, spaniol la origine.

Moise Kisling (22 ianuarie 1891 – 29 aprilie 1953), pictor polonez

sursa

Din blogosfera.

Ioan Usca.Iarna vrajbei noastrei

CELLA.toţi, mint ?*

 Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 22.01.12

Tu1074.Life in Picture-Viața în imagini(25)-Încă un pas…

Ulise al II-lea cel Ocoş.Panse-luţe (2)