Arhive zilnice: ianuarie 15, 2010
Iubită dulce, o, mă lasă…
de Mihai Eminescu
Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
Ah, braţul tău rotund e alb se lasă
Cu graţie pe umerii-mi privesc
În ochii tăi, în faţa ta în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună!
Nebună, că nu are şir şi minte,
Ci graţie ş-amor copilăros,
La gura ta, care zâmbind îmi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu când da ochiu-ţi fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în fiinţa-ţi luminoasă!
Surâsul tău o rază e de soare,
Şi ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Şi sânul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta,
Când tremurând priveşti şi zâmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea
Şi sărutarea ta oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune!
De n-ai fi tu, ce-ar folosi viaţa,
Speranţele-i, şi binele-i, şi tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceaţa,
Un chin ar fi ce l-aş sfârşi să pot;
Pe când astfel o noapte e măreaţă,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna
O gură dă-mi, iubito şi-ncă una!
Spre sărutare gura-ţi se încreaţă
Şi ochii tăi privesc întunecat
Şi visători. Iubito, tu, glumeaţă,
Nu ştii c-a săruta e un păcat
Şi că-n întunecata lor dulceaţă
Nu s-uită ochii de copii vodat’
Fără să plângă-n urmă-a lor langoare
Şi voluptoasa lor întunecare!
Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aş uita toate… tu mă înţelegi
E drept că ţie-o vorbă-ţi trebui numa
Ca toată firea mea în lanţ s-o legi
Dar vorba aceea serie-ori de glumă,
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? O, taci – o, taci, n-o spune
Ai spus-o? -S mânios, tu, -nţelepciune!
În van vorba ta blând povăţuieşte
La seriozitatea ta surâd;
Spre sărutare gura-ţi se-ncreţeşte;
Spre sărutare ochii tăi se-nchid;
Şireată eşti! sub geana ce umbreşte
Ochii-ţi sclipesc, şi-mi pare că ei râd;
Cu braţul ţi-i acoperi?… Supărată?
Ce te prefaci, iubita mea şireată?
Vinerea Patemelor 26 martie 1882
Fetiţule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci “Legenda” la care lucrez va fi gata şi fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele – graziosa – graziosissima donna – pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din “O mie şi una de nopţi”
Emin
Mihai Eminescu(născut ca Mihail Eminovici) (15 ianuarie 1850,Ipoteşti – 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.
Trei premii intro zi!
De la Mirela Pete am primit un premiu creat de ea si Enya, premiu “destinat atât bloggerilor-pisici , cât și bloggerilor posesori, dar și iubitori de pisici!…”
De la motanelul cel mai simpatic, domnul pisoi Sakura.
De la minunata Belle de Jour, un premiu cu multe flori.
Dedic aceste premii plus un premiu special tuturor pisoilor si celor care iubesc pisoii, precum si tuturor celor care iubesc, au iubit sau vor iubi.
