“Singurătatea omului”,Omar Khayam

Vincent van Gogh. Old Man in Sorrow

Singurătatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă sus sau jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărână.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
-Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava.

Omar Khayam(Omar Haiām)(Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nişābūrī) s-a nascut in 18 mai 1048 la Nişapur, Persia (†4 decembrie 1131) a fost un poet, matematician, filosof şi astronom persan. S-a născut într-o familie de fabricanţi de corturi. Şi-a petrecut copilăria în oraşul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învăţaţii Şeic Mohamed Mansuri şi apoi Imam Mowaffaq de Nişapur.

A avut o viaţă extrem de agitată, dacă ţinem cont că a trăit în perioada formării Imperiului Selgiucizilor. Situaţia învăţaţilor era foarte fragilă, fiind dependenţi financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuşi Haiám a scris mai târziu că a fost în perioada tinereţii „martor al nimicirii învăţaţilor, din care nu a mai rămas decât o mînă de oameni, chinuită şi puţin numeroasă. Asprimea soartei din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecţionării şi adâncirii ştiinţei lor”.

A peregrinat prin diverse locuri: Samarkand, Ispahan, Merv. În lucrarea Discuţii asupra unor probleme de algebră (1070) se ocupă de rezolvarea ecuaţiilor cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect. Ajunge chiar la rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecţiei secţiunilor conice cu cercul. Haiám îşi pune problema rezolvării ecuaţiei de gradul III în mod asemănător celei de gradul II (deci prin radicali),dar nu reuşeşte acest lucru. Totuşi, el nu disperă şi afirmă chiar că „acele forme” vor fi găsite de cei care îl vor urma.

A studiat şi Elementele lui Euclid, fiind cu precădere atras de celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstraţie. Se ocupă şi de problema coeficienţilor binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal.

Lucrările lui Haiám vor fi cunoscute în Europa abia peste şapte secole. În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să construiască un obsevator astronomic împreună cu alţi mari învăţaţi ai vremii. Aceştia au determinat lungimea anului solar cu o precizie de şase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). Se obţinea un calendar mult mai exact decât cel gregorian, adoptat în Europa patru secole mai târziu Calendarul lui Haiám avea o oră eroare la 5.500 ani, iar cel gregorian – o zi la 3.300 ani –, fiind totuşi mai uşor de calculat.Sursa:Wikipedia.

“Traieste clipa!Caci clipa-i viata ta!”

Prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic

Belle de Jour, concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Dupa cum am povestit, am fost plecata intro calatorie de cateva zile prin Banat, mai exact la tara si in Timisoara la fiul meu cel mare.M-am plimbat foarte mult prin oras si am vazut  locuri minunate, cel mai mult mi-a placut Parcul Rozelor si Piata Unirii.Duminica seara am fost la Festivalul International de Film Timishort (filmele premiate), eveniment  ce mi-a facut o deosebita placere fiindca n-am mai fost la cinema de un car de an.La noi in oras nici nu mai exista cinematograf de cativa ani.
In toate plimbarile mele mi-a placut sa descopar cat mai multe din frumusetile si istoria Timisoarei,astfel am vazut o placuta pe care scria aproximativ asa:in 15 mai 1815 in aceasta cladire s-a deschis prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic.Azi am cautat pe net sa aflu mai multe despre aceasta biblioteca si am gasit un articol foarte interesant si cu multe informatii.Sper sa va placa acest articol despre istoria bibliotecii timisorene.

In 15 mai 1815 se înfiinţează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Austriac.
Primarul Josef Klapka a avut meritele sale de edil, datorită cărora a deţinut această funcţie vreme de 14 ani, el introducând un ingenios sistem de colectare a taxelor şi impozitelor,  săparea unui canal sanitar în lungime de 4 kilometri şi sistematizarea reţelei stradale. Totuşi, Josef Klapka va rămâne în memoria timpului mai ales datorită înfiinţării unei biblioteci publice cu împrumut şi cu sală de lectură, prima de acest gen la acea vreme în tot Imperiul. Aceasta va fi deschisă în 1815 şi va fi administrată până în 1831.

Josef Klapka, un editor şi tipograf remarcabil, care va scoate calendare ce au devenit celebre în vremea respectivă, va publica în 1830 un catalog al cărţilor ce puteau fi împrumutate din biblioteca sa. Se pare că din cauza demnităţilor publice pe care le avea Josef Klapka, acesta şi-a neglijat afacerile, ceea ce l-au determinat să vândă tipografiile şi biblioteca.

Placa comemorativa pe fatada cladirii, care sa aminteasca tuturor ca prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic a functionat incepand cu anul 1815 si pana spre 1848 in actualul sediu al DCCPCN, pe str. Episcop Augustin Pacha nr. 8. “La inceputul secolului al XIX-lea, Timisoara se afla in plin proces de dezvoltare, avida de noutati, urmand tendintele europene ale vremii si doritoare sa-si depaseasca limitele. Piata tipariturilor era tot mai interesanta, intr-o societate care punea tot mai mult pret pe stiinta de carte vazuta ca o conditie a propasirii fiecarui individ. Joseph Klapka trebuie sa fi stiut de existenta bibliotecilor de imprumut din Europa si sa fi ajuns la concluzia ca aceasta este o forma interesanta si pentru el de a-si rentabiliza investitiile facute in tipografie, editura, librarie etc…

Sursa.

Nicolae Grigorescu,fondator al picturii române moderne

Nicolae Grigorescu - Autoportret

Nicolae Grigorescu (nascut in 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, decedat in 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

În cadrul “Expoziţiei Universale” de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de “Societatea Amicilor Bellelor-Arte”.

În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de “pictor de front”, realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.
Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Nicolae Grigorescu – Autoportret

Nicolae Grigorescu – Barbat ganditor

Nicolae Grigorescu – Car cu boi

Nicolae Grigorescu – Colt de atelier

Nicolae Grigorescu – Curte la tara

Nicolae Grigorescu – Dorobanţul

Nicolae Grigorescu – Inainte de baie

Nicolae Grigorescu – La păşune

Nicolae Grigorescu – Luminis

Nicolae Grigorescu – Natura statica cu fructe

Nicolae Grigorescu – Nud

Nicolae Grigorescu – Portret de fata

Nicolae Grigorescu – Primavara

Nicolae Grigorescu – Stancile de la Fontainebleau

Nicolae Grigorescu – Ulcica cu Flori

Nicolae Grigorescu – Vas cu flori

Nicolae Grigorescu – Andreescu la Barbizon

Nicolae Grigorescu – Atacul de la Smardan

Nicolae Grigorescu – Autoportret

Nicolae Grigorescu -Bătrâna din Brolle

Nicolae Grigorescu – Biserica catolica in Cimpulung

Nicolae Grigorescu -Bordeie pe înserat (Târlă)

Nicolae Grigorescu – Cap de taranca

Nicolae Grigorescu – Cap de tarancuta

Nicolae Grigorescu – Car cu boi

Nicolae Grigorescu -Car cu boi în apus de soare

Nicolae Grigorescu -Car cu boi prin vad

Nicolae Grigorescu -Car cu boi

Nicolae Grigorescu -Car cu fân

Nicolae Grigorescu -Case la Mânăstirea Agapia

Nicolae Grigorescu – Catinca

Nicolae Grigorescu -Cersetor

Nicolae Grigorescu -Cioban cu oi în apus de soare

Nicolae Grigorescu -Ciobănaş cu câine

Nicolae Grigorescu – Convoi de prizonieri turci

Nicolae Grigorescu -Doi betivi

Nicolae Grigorescu -Drum greu

Nicolae Grigorescu -Evreu cu caftan

Nicolae Grigorescu – Evreu cu gâsca

Nicolae Grigorescu – Fata cu zestrea ei

Nicolae Grigorescu – Femeie batrana carpind

Nicolae Grigorescu -Femeie frantuzoaica cu sacul in spate

Nicolae Grigorescu – Femeie pe malul marii

Nicolae Grigorescu – Fetita cu basma rosie

Nicolae Grigorescu – Flori de mar

Nicolae Grigorescu – Flori de mar

Nicolae Grigorescu – Gornistul

Nicolae Grigorescu -Hanul de la Oratii

Nicolae Grigorescu – Hora

Nicolae Grigorescu -Interior la Vitre

Nicolae Grigorescu -Intoarcerea acasa de la targ

Nicolae Grigorescu – Intrând în baie

Nicolae Grigorescu -Intrare în pădurea Fontainebleau

Nicolae Grigorescu -Italian la Pincio-Hügel

Nicolae Grigorescu -Iubitor de pictura

Nicolae Grigorescu -Logofeteasa

Nicolae Grigorescu -Luminiş

Nicolae Grigorescu -Mamă şi copil

Nicolae Grigorescu -Măr înflorit

Nicolae Grigorescu -Marna

Nicolae Grigorescu -Paznicul de la Chailly

Nicolae Grigorescu -Pe plaiul munţilor

Nicolae Grigorescu – Peisaj cu pomi

Nicolae Grigorescu -Peisaj la Posada

Nicolae Grigorescu – Pescăriţă la Granville

Nicolae Grigorescu -Portret de fată

Nicolae Grigorescu -Portret de fată

Nicolae Grigorescu -Portret de femeie

Nicolae Grigorescu -Portret de femeie

Nicolae Grigorescu -Portret de fetiţă bretonă

Nicolae Grigorescu -Portret de ţărăncuţă

Nicolae Grigorescu -Portretul Alexandrinei Filionescu

Nicolae Grigorescu -Portretul doamnei Alexianu

Nicolae Grigorescu -Portretul doctorului Grecescu

Nicolae Grigorescu -Portretul Dr. D. Grecescu

Nicolae Grigorescu -Portretul Emiliei Dona

Nicolae Grigorescu -Portretul lui Laforce

Nicolae Grigorescu -Portretul lui Matei Rudaru

Nicolae Grigorescu -Portretul Marelui Ban Nasturel Herescu

Nicolae Grigorescu -Portretul unei doamne

Nicolae Grigorescu -Portretul unei fete

Nicolae Grigorescu -Prizonieri turci

Nicolae Grigorescu -Ramură de măr înflorit

Nicolae Grigorescu -Raspintie in oras la Vitre

Nicolae Grigorescu -Stanci la Fontainbleau

Nicolae Grigorescu -Strada in Dinan

Nicolae Grigorescu – Taranca cosand la fereastra

Nicolae Grigorescu – Taranca din Muscel

Nicolae Grigorescu – Ţărancă voioasă

Nicolae Grigorescu -Ţărăncuţă cu năframă

Nicolae Grigorescu -Targ la Sinaia

Nicolae Grigorescu – Toamna la Fontainebleau

Nicolae Grigorescu -Toamnă pe muncel

Nicolae Grigorescu -Vatra in Rucar

Nicolae Grigorescu -Fete lucrand la poarta

Nicolae Grigorescu -Tanara fata cu oglinda

Nicolae Grigorescu -Taranca stand in iarba

Nicolae Grigorescu -Tarancuta

Nicolae Grigorescu -Tiganca de la Ghergani

Nicolae Grigorescu-Car cu boi pe drum de ţară

Nicolae Grigorescu-Femeie din Rucar

Nicolae Grigorescu-Taranca cu ulciorul

Călătoria lui Dante în cele trei lumi ale “vieţii de apoi”

Dante Alighieri se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl – Alighiero di Bellincione – se ocupa cu negustoria. Mama – Gabriella degli Abati – i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa “La Vita Nuova”, este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată.

Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în “La Vita Nuova” şi mai târziu în “Divina Commedia”.

Divina Comedie povesteşte călătoria lui Dante în cele trei lumi ale “vieţii de apoi”, în care se proiectează răul şi binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al raţiunii, apoi de Beatrice, simbol al credinţei. Poemul este compus din trei părţi (trei cantiche: Inferno, Purgatorio, Paradiso), cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cânt introductiv la începutul Infernului, şi este scris în versuri endecasilabice grupate în “terţine” (“terza rima”). Iată primele trei terţine (în traducerea lui Răzvan Codrescu):

Pe calea vieţii-ajuns la jumătate, – A

mă regăsii într-o pădure obscură, – B
căci drumul drept lăsasem a-l străbate – A

Nu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură – B

era de cruntă, deasă şi-ncâlcită, – C
că şi-azi tresar când gândul ei mă fură! – B

Cu prea puţin e moartea mai cumplită; – C

dar până-a spune cum am dat de bine, – D
voi depăna păţită cu păţită. – C

Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în Infern şi pe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete, în timp ce Paradisul este o reprezentare simbolică a cosmosului ptolemeic.

Infernul

Dante, rătăcit într-o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, se trezeşte la un moment dat înconjurat de o panteră, de un leu şi o lupoaică. Cuprins de spaimă, îi vine o umbră în ajutor: este poetul Virgiliu, care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieşi din pădure.

Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice, fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre din istoria omenirii, în funcţie de păcatele săvârşite, dar şi de personalităţi contemporane, adversari personali sau persoane dispreţuite, trimişi de Dante în Infern pentru a-şi ispăşi viciile. Pedepsele sunt descrise în ordine crescândă, cu cât se coboară în profunzimea iadului, care este şi centrul pământului. Aici intalnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo si Francesca, sotia unui macelar care intr-un acces de furie si gelozie ii omoara pe amandoi. Această intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste ca un sentiment ce continua si dupa moarte, aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa neimplinita. Astfel opera capata un caracter romantic, opus curentului tanar renascentist al perioadei istorice. Această parte a călătoriei se termină cu vederea lui Lucifer, chinuit într-un lac îngheţat. De aici, vor ieşi, urcând pentru a vedea din nou “cerul înstelat”. Călătorind în lumea fantastică morţilor, Dante duce cu sine toate sentimentele şi pasiunile celor vii, trage după el – cum s-a scris – tot pământul.

Purgatoriul

Dante şi Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului, în faţa muntelui Purgatoriului, pe culmile căruia sălăşuiesc sufletele morţilor care se căiesc de păcatele făcute în viaţă. Muntele este împărţit în şapte cercuri, după tipul viciilor avute (mânie, avariţie, lăcomie etc.) şi durata timpului de căinţă. Rugăciunile celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. Şi aici se regăsesc persoane cunoscute lui Dante, pentru care arată bunăvoinţă, cum ar fi prietenii săi din cercul “dolce stil nuovo” sau marii artişti ai trecutului. În vârful muntelui se găseşte Paradisul terestru, care are aspectul unei păduri populată de figuri alegorice. Purgatoriul este o altă ipostază a personalităţii umane care prevesteşte zorile Renaşterii.

Paradisul

Ajunşi în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăseşte şi se întoarce în Infern. Din acest moment, Dante va fi călăuzit de Beatrice, instrumentul voinţei divine. Paradisul, în opoziţie cu Infernul, este construit din nouă cercuri orientate spre înălţime. Aici este sălaşul celor fără de păcate, al sfinţilor. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile cereşti cunoscute în acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn, dominate de cerul stelelor fixe. La sfîrşitul călătoriei Beatrice îl părăseşte şi Dante, ghidat de Sfântul Bernardo, adresează o rugăciune Sfintei Fecioare. Artistul se contopeşte cu Dumnezeu, simbolul “Iubirii care pune în mişcare cerul şi stelele”. Dacă în descrierea Infernului şi Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin, în Paradis el este unicul creator. Tradiţia Paradisului nu exista în literatură şi fantezia dantescă a creat-o din propriile resurse, realizând un vers fluid şi de infinită gamă muzicală, corespunzător iradierii oceanului de lumină a Paradisului.

Dante tradus de George Pruteanu

Thomas Gainsborough,pictor portretist şi peisagist britanic

Thomas Gainsborough - The Painter's Daughters Chasing a Butterfly

Thomas Gainsborough - Portrait of the Artist's Daughters

Thomas Gainsborough - The Artist's Daughters with a Cat

Thomas Gainsborough - The market wagon

Thomas  Gainsborough(14 mai 1727 – 2 august 1788) a fost unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea.S-a născut în luna mai 1727 la Sudbury, o mică localitate în comitatul Suffolk, la nord-est de Londra. John Gainsborough, tatăl lui, era manufacturier şi negustor de ţesături. Thomas a venit pe lume într-o casă veche şi foarte mare care adăpostea, pe lângă cei nouă copii ai familiei Gainsborough, şi războaiele de ţesut.

Băiatul creşte în sânul unei familii mai neobişnuite. Tatăl se îmbracă precum un magnat, ia lecţii de scrimă şi se plimbă pe străzile din Sudbury încins cu o sabie. Mama artistului – Mary Burrough- este o femeie educată, pasionată de pictatul florilor. Thomas îşi petrece zilele în tovărăşia ei şi nu se desparte nici o clipă de caietul său de desene. Mama îşi dă foarte repede seama de talentul artistic al fiului.La vârsta de 13 ani, Gainsborough va pleca la Londra pentru a se iniţia în arta picturii. În anul 1740, devine ucenic la gravorul şi ilustratorul Hubert Francois Gravelot care locuia de câţiva ani la Londra.

Învaţă foarte repede, este receptiv şi, în scurtă vreme, maestrul îi va încredinţa calfei executarea celor mai importante detalii din operele sale. Descoperă subtilitatea picturii franceze şi stilul rococo.Cei mai apropiaţi prieteni ai pictorului sunt compozitorul Carl Friederich Abel şi muzicianul Johann Christian Bach.Moare în plină glorie pe 2 august, la vârsta de 61 de ani. Este înmormântat la cimitirul din Kew. Le lasă soţiei şi fiicelor un mare număr de peisaje nevândute, care sunt expuse în încăperile locuinţei de la Schomberg House.

Portrete

Peisaje slideshow

Succes,Elena si „The Balkan Girls”la Eurovision !

Marţi seara, „The Balkan Girls”, piesa cu care România participă la Eurovision, s-a calificat în finala din 16 mai. Printr-o evoluţie impecabilă, Elena Gheorghe, împreună cu Lucia Dumitrescu (backing vocal) şi dansatoarele Liliana Caunii, Andreea Comşa, Flavia Mihăşan şi Roxana Ureche, au câştigat inimile telespectatorilor şi voturile necesare acestei calificări.

Se poate spune că seara de marţi a fost de două ori fastă pentru delegaţia României pentru că, la conferinţa de presă care a urmat după anunţarea câştigătorilor, a avut loc şi tragerea la sorţi a intrării în finala din 16 mai. Şi aici Elena a avut succes deoarece, cu mana ei, a extras poziţia 22 din cele 25 ale finalei, lucru pentru care mulţi artişti au invidiat-o.

Sursa

Eurovision Song Contest Moscow 2009

Salvador Dalí,pictor spaniol si “marchiz de Pubol”

Salvador Dalí, numele la naştere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech (11 mai 1904, Figueras, Spania ,† 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devinit o vedetă mondială, care a reuşit să folosească forţa mass-mediei pentru a-şi spori averea şi gloria.
Dalí este entuziasmat de mişcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea manifestării imaginaţiei sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului şi culorii. Datorită comportamentului său, în 1934 este exclus din grupul artiştilor suprarealişti, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta “formele suprareale”. Ca alternativă la “automatismul psihic” preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca “metodă paranoico-critică”, pe care o defineşte drept “o metodă spontană a cunoaşterii iraţionale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante”. Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a inconştientului (paranoia) şi reuşesc a căpăta formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).

Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacţie. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaştere, din care preia doar exactitatea desenului şi cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste şi o complexitate tematică care amintesc empfaza şi exuberanţa barocului iberic. Dalí recurge la spaţii largi în care include o mare cantitate de elemente – oameni, animale obiecte – într-o combinaţie iraţională a raporturilor şi deformare a realităţii.
ntre 1939 şi 1948 trăieşte la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare şi creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi putrefacţiei. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl foloseşte pentru a atrage atenţia asupra sa – gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia şi smerenia.

Când acordă interviuri, vorbeşte despre sine la persoana a treia, folosind formularea “divinul Dalí” sau pur şi simplu “divinul”. Explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineaţă jambon cu dulceaţă de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o siestă de şapte minute, dar mărtruriseşte că frica de moarte nu îl părăseşte niciodată. Susţine că această spaimă este, împreună cu libido-ul, motorul creaţiei lui.

Salvador Dali Paintings Arts

Pictura, Tamara de Lempicka

The Art of Tamara de Lempicka,pictures gallery

10 mai,Ziua Regelui

10 mai 1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881)
Intr-o scrisoare adresata fratelui sau Friedrich, din 13 aprilie 1881, Carol I il invita pe acesta in Romania de ziua proclamarii regatului sau: “La 10/22 mai va avea loc sarbatoarea oficiala a proclamarii regatului, la care va fi reprezentata toata tara si intreaga armata. Este o sarbatoare mareata care va face epoca in istoria Romaniei, asa incat doresc enorm prezenta fratilor mei, i-am scris deja lui Leopold ca sa-l invit impreuna cu cei doi fii ai sai si iti adresez si tie aceeasi rugaminte. Sunt convins ca nu vei regreta sa fii de fata in ziua onorarii fratelui tau, cand va fi omagiat de poporul lui recunoscator”.

NOĬ CAROL I. REGE AL ROMÂNIEĬ, condusŭ de mâna lui Dumneḑeŭ şi de destinele vitézuluĭ şi înţeleptuluĭ poporŭ românŭ, amŭ făcutŭ, în 10/22 Maiŭ 1866, intrarea Nóstră în capitala Bucurescĭ. Vocea poporuluĭ Ne-a chiămatŭ la domnia ţerilorŭ unite Moldova şi Ţéra Românéscă prin plebiscitulŭ dela 8/20 Apriliŭ 1866 (în ḑioa aniversală a nascerei Nóstre dela 8/20 Apriliŭ 1839) şi prin votulŭ datŭ de Adunarea electivă la 1/13 Maiŭ acelaşi anŭ.

Asigurândŭ naţiunii române, prin Constituţiunea dela 30 Iuliŭ 1866, libertăţile şi drepturile sale, Noi amŭ pututŭ trece, în fruntea acestui poporŭ, prin ḑile de nevoi, învingêndŭ tóte greutăţile, ast-felŭ că, la 1877 Maiŭ 10/22, Corpurile legiuitóre aŭ proclamatŭ independenţa ţerei.

Curêndu apoĭ Dumneḑeŭ, care singurŭ dă victoriele, a condusŭ oştirea nóstră peste Dunăre în 17 Iuliŭ 1877, şi drapelele nóstre s’au încununatŭ de lauri la Calafatŭ, Nicopole, Rahova, Smîrdanŭ, Griviţa, Opanezŭ şi în 28 Novembre acelaşi anŭ prin luarea Plevnei, făcêndŭ ca vechia vitejie românéscă să consacre pe câmpiele Bulgarieĭ votulŭ unanimŭ alŭ Adunărilorŭ.

Sângele generosŭ românescŭ, vĕrsatŭ pentru apĕrarea şi independinţa patrieĭ, a aflatŭ rĕsplătirea sa în ḑiua de 14/26 Martie 1881. Adunările legiuitóre, în dorinţa de a da statuluĭ românŭ, născutŭ din contopirea principatelorŭ Moldova şi Ţéra Românéscă, o asigurare şi maĭ deplină şi o manifestare şi mai strălucită a individualităţiĭ sale, au proclamatŭ intrarea Românieĭ între Regatele Europeĭ.

Ţéra întrégă, represintată de Senatŭ şi de Adunarea Deputaţilorŭ, însoţiţi de membri din tóte corpurile constituite ale ţereĭ, de Înaltele Curţĭ de Casaţiune şi Compturi, de Academia Română, de representanţiĭ Universităţilorŭ din Bucurescĭ şi Iaşĭ şi ai tuturorŭ şcólelorŭ de tóte gradele, de delegaţiuni comunale, urbane şi rurale, cum şi de tóte corporaţiunile de meseriaşĭ şi de numerósele societăţĭ din diversele direcţiunĭ ale cultureĭ naţionale, s’aŭ adunatŭ astăḑĭ 10/22 Maiŭ 1881, în faţa altaruluĭ sântŭ alŭ Mitropolieĭ din Bucurescĭ şi aŭ asistatŭ cu Noĭ Carol I Rege alŭ Românieĭ, cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soţie, cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, principe ereditarŭ de Hohenzollern, împreună cu nepoţii Nostri Ferdinand şi Carol, la rugăciunile de sânţire cu cari I.P.S. Mitropolitŭ şi Primatŭ Calinicu Miclescu, I.P.S. Mitropolitŭ alŭ Moldoveĭ şi Suceveĭ Iosifŭ, toţi P.P.S.S. Episcopĭ de Eparchiĭ şi înaltulŭ clerŭ metropolitanŭ, aŭ binecuvêntatŭ corónele ce ne aduce Ţéra, embleme preţióse pentru Noĭ de stabilitate şi de independenţă a patrieĭ.

Coróna Regală, pe care Ţéra o pune astăḑĭ pre fruntea Nóstră, este făcută în arsenalulŭ ósteĭ din oţelulŭ unuĭ tunŭ luatŭ dela neamicŭ la Plevna în ḑiua de 28 Novembre 1877, şi este stropitŭ cu sângele eroilorŭ căḑuţi pentru independenţă. Coróna de aurŭ ce Ţéra pune astăḑĭ pre fruntea primeĭ sale Regine, nu e împodobită cu petre scumpe, dar faptele reginelorŭ cari vorŭ purta simpla corónă de aurŭ a Regineĭ Elisabeta vorŭ face strălucirea eĭ.

Pentru ca neuitată să fie seculelorŭ viitóre amintirea ḑilei de astăḑĭ 10/22 Maiŭ, subsemnat’amŭ în alŭ şese-spre-ḑecelea anŭ alŭ domnieĭ Nóstre acestŭ documentŭ, la sânta Metropolie din capitala Nóstră Bucurescĭ, împreună cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soţie, şi cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, în faţa Ţereĭ adunate la marea serbare naţională a consacrăriĭ proclamaţiuniĭ Regatuluĭ Românieĭ şi amŭ ordonatŭ ca de acestŭ actŭ să se acaţe marele Nostru sigiliŭ regalŭ, contrasemnândŭ’lŭ Ministrii Nostri secretari de statŭ şi primindŭ comemorativa subscriere a Domnilorŭ Preşedinţĭ ai Corpurilorŭ legiuitóre, ale I.I. P.P. S.S. Mitropoliţĭ şi a Preşedinteluĭ Înălţeĭ Curţĭ de Casaţiune şi de Justiţie.

CarolElisaveta
Leopold Pr. heritier de Hohenzollern
Preşedintele Consiliului Ministrilor şi Ministru alŭ Afacerilorŭ străine
D. BrătianuMinistru de Finanţe
Dimitrie A. Sturdza
Ministru de Resbelŭ
General Slăniceanu

Ministru de Interne
Eugeniu Stătescu
Ministru Agricultureĭ, Comerciuluĭ şi alŭ Lucrărilorŭ publice
Colonel N. C. Dabija

Ministru de Justiţie
M. Pherekyde

Ministru Cultelor şi alŭ Instructiuneĭ publice
V. A. UrechiaMitropolitŭ alŭ Ungro-Vlachiei şi Primatŭ alŭ României
Calinic Mitropolitŭ alŭ Moldovei şi Sucevei
Josif Mitr Mold

Preşedintele Senatuluĭ

Preşedintele Adunăreĭ Deputaţilorŭ
C. A. Rosetti

Primul Preşedinte alŭ Înaltei Curţĭ de Casaţiune şi Justiţie
Al. Cretzescu

Carol I ,primul rege al României.

Plec intro calatorie cu…Orient Express

Ce-ar fi sa ne imaginam o calatorie cu Orient Express,regele trenurilor?Eu voi lipsi cateva zile si nu stiu daca voi avea avea posibilitatea sau timp sa intru pe internet,asa ca m-am gandit ca cel mai potrivit articol este trenul de lux,Orient Express.Incerc sa mai las cateva postari,sper ca se poate sa le editez sa apara in zilele cat lipsesc.
Va doresc un weekend placut si zile minunate.Imi va fi dor de voi!
Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă pentru pasageri care a fost iniţial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţională de Vagoane de Dormit). Ruta ei s-a schimbat de multe ori. Deşi originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internaţională, numele ei a devenit sinonim cu călătoria luxoasă. Cele două oraşe care formau Orient Express-ul erau Paris şi Istanbul, cele două orase legate la început.

Actualul Orient Express nu mai face legătura dintre Paris şi Istanbul. Actualmente este doar o călătorie nocturnă între Paris şi Viena. Ultima călătorie a avut loc pe data de 8 iunie, 2007. De atunci, ruta, deşi inca se numeşte Orient Express, a fost scurtată, cu start de la Strasburg până la Paris.

Primul tren Orient Express a fost pus în circulaţie la 5 iunie 1883 şi a unit Parisul de Constantinopole prin Nancy – Strasbourg – München – Viena – Budapesta – Szeged – Jimbolia – Timişoara – Caransebeş – Vârciorova – Craiova – Piatra Olt – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu – Smârdan (2.627 km). De aici, pasagerii erau transportaţi cu feribotul peste Dunăre la Ruse, în Bulgaria, pentru a lua un alt tren spre Varna, unde urma o nouă transbordare, pe un pachebot al companiei austriece Lloyd, cu care pasagerii ajungeau, după un voiaj ce însuma 83 de ore şi 30 de minute, la Constantinopole (Istanbul). În 1885, o nouă rută a fost deschisă, de această dată se ajungea la Istambul pe cale ferată prin Viena spre Belgrad, două transporturi la Niş şi Plovdiv şi apoi până la Istambul pe cale ferată.

În 1889, punctul estic al liniei era Varna de unde pasagerii mergeau cu vaporul la Istambul. În 1889, trenul mergea fără oprire până la Istambul, care a devenit punctul cel mai estic până la 19 mai, 1977.

Anii ’30 au desemnat perioada de glorie a Orient Express-ului, cu trei servicii paralele funcţionale: Orient Express (traseul clasic), Simplon Orient Express (prin Italia) şi Arlberg Orient Express, care circula via Zurich şi Innsbruck spre Budapesta, cu vagoane de dormit rulând de acolo spre Bucureşti şi Atena. În aceasta perioadă, Orient Express-ul şi-a căpătat reputaţia pentru comfortul şi luxul său, având în garnitură vagoane de dormit şi vagoane-restaurant, cunoscute pentru calitatea bucătăriilor lor. Persoanele regale, nobilii, oamenii de afaceri, diplomaţii şi burghezii erau principalii clienţi.

orient express

An de an, în luna septembrie Orient Express -ul, în traseul sau de la Paris, la Istanbul, traverseaza si tara noastra, oferind posibilitatea calatorilor sa viziteze doua dintre cele mai renumite orase – Sinaia si Bucuresti, locuri pline de amintiri istorice.

Update:Trenul de lux Orient Express a intrat în ţară pe la Vama Curtici-31 August 2009